Ferma de porci din Băseşti, tot mai aproape de finalizare

0
155

Reprezentanții Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Maramureş au întreprins, recent, o vizită în Băsești, pentru a verifica stadiul lucrărilor la ferma de porci din localitate.
O echipă coordonată de directorul executiv Dan Cocîrcă a efectuat o vizită de lucru în localitatea Băsești, cu scopul de a verifica stadiul lucrărilor la ferma de porci aflată în curs de dezvoltare. Această vizită face parte din activitățile curente de monitorizare a proiectelor agricole desfășurate la nivel județean, având ca scop sprijinirea dezvoltării sectorului zootehnic și asigurarea respectării standardelor de calitate și biosecuritate.
Stadiul actual de implementare este de circa 40%. Ferma de reproducție va putea găzdui 1.921 de scroafe, fiind realizată cu fonduri de la bugetul de stat (80%), prin Direcția Agricolă Maramureș.
Ferma a fost proiectată pe un teren în suprafață de circa 5 hectare și are 4 hale ale căror suprafață totalizează peste 15.000 mp, putând adăposti lejer peste 10.000 de capete suine (scroafe, vieri, purcei).
Sprijinul financiar de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii – Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, depășește 40 milioane lei. Lucrările au început în luna august a anului trecut și au termen de finalizare sfârșitul lui 2025.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.