Maramureşul are încă o seamă de locuri ascunse absolut impresionante. Nu le poţi numi locuri virgine…unde nu mai ajunge azi TAF-ul sau drujba? Dar din cauza depopulării, a dezinteresului pentru agricultură şi creşterea animalelor, unele locuri sunt…uitate. Spre beneficiul lor, al Naturii!
Cu câteva decenii în urmă, am parcurs valea Româneştiului la finalul unei ture dure, pe jos, de-a lungul defileului Lăpuşului. La puntea de la Aspra, am traversat o poiană, apoi pe-o cărare am ieşit la un grup de case, apoi la un drum prăfuit şi…la autobuz! Am revenit la acel loc după aproape 30 de ani, dinspre Româneşti spre punte. La ieşirea din satul Româneşti, cum se termină asfaltul de pe drumul judeţean neterminat, ai în stânga valea Româneştiului. Dacă ştii locurile, aici sunt izvoare carstice, cu apă excelentă şi debit impresionant pentru un sezon destul de secetos. Mergi pe drum de pământ, începi să regreţi că ai intrat cu maşina, după ce treci prin nişte bălţi până la mijlocul roţii. Sunt trei case pe această uliţă, din care una pare părăsită, dar mai e una pe deal, de weekend, ce echilibrează. Totuşi, ar merita un strat de piatră mare, pentru că la iarnă nu mai ies de acolo… La ultima casă, avem interlocutor. Iuliana Petrişor, de 70 de ani, stă la ultima casă. Cu tinerii, care au serviciu, merg şi vin. A lucrat la CAP şi pe lângă casă. Zona? O iubeşte, dar recunoaşte că nu mai e ce-a fost…”De aici mergeţi Pe Tei, aşa îi zicem noi, apoi în poiana Chilia şi aţi ajuns la punte. Nu-s mai mult de 20 de minute, fost-am de 100 de ori. Vin turişti, da’ nu cum veneau, din cauza drumului. Nişte clujeni vin an de an, lasă maşinile şi stau acolo sus, în poiană, cu corturi. Mai vin şi de ceia cu bărci. Puntea? Nu mai trece nime’ da’ cine să şi treacă? De aci încolo nu-i cine, de-acolo încoace nu mai au de ce. Plus că din Aspra io ştiu că la patru case ce mai sunt oameni. Atât!”, ne spune septuagenara.
Urci pe cărare, prin curtea familiei, dai de încă un izvor carstic, apoi cărarea ţine firul pârâului Româneşti, spre defileul Lăpuşului. Dar nu sunt 20 de minute… pentru că e plin de căzături, copaci cât un tors de om, crengi, ce blochează accesul. Ba te caţeri, ba treci prin apă, ba traversezi pârâul. Pe vale, plin de ciuperci. Nu hribi. Dar am găsit inclusiv impresionanta Hericium coralloides, rara Dinţi de coral, ce creştea pe un trunchi căzut alături de pleurotus. La un moment dat, apar urme de TAF. Cu efectele clasice…copaci tăiaţi, arbori rupţi etc. Probabil e imposibil să găseşti un loc unde n-ar intra omul dotat cu drujbă… Apare poiana aceea. Femeia ne avertizează, la plecare. „Mai sunt mistreţi, da’ nu cum o fost. Anii trecuţi o distrus tăt, acum deja se poate pune în câmp. Da’ tot mai sunt. Am auzit că sunt urşi pe râu. Nu mai ştiu cine o zis, da’ o zis.”
În sfârşit, puntea legendară. Odinioară, de la Aspra coborau spre Româneşti, la autobuz, făceau naveta, treceau la 4-5 dimineaţa. La acest moment, puntea nu mai e circulabilă decât cu mult curaj. E… ştirbă. Mai bine prin apă, dacă tot e mic râul. Dar ne amintim că primarul comunei Vima ne-a spus odinioară că pregăteşte refacerea punţii, în scop turistic. Da, e adevărat, în apropiere e o stivă de panouri de lemn care se pretează la refacerea punţii. Ar fi într-adevăr un câştig, dar numai împreună cu refacerea cărării şi debarasarea de doborâturi. Dar avem aici un loc impresionant. O felie de sălbăticie. Ieşind la râu, poţi purcede în aval spre Scăriţa Asprei, traseu dificil şi per pedes şi cu barca, deci mare atenţie. Dar să treci spre Aspra, să vezi un sătuc emblematic al Prelucilor, da, ar fi un traseu impresionant turistic-cultural-natural!!
