Irina literaturii

0
91

Acest titlu, asumat de mine, cerea un cuvânt de respect pentru o Doamnă a literaturii române. El a pornit de la o discuție cu Doamna Irina Petraș, care-mi spunea că un ideal discret, în viața ei, a fost ca atunci când cineva rostește numele IRINA să se știe că este vorba despre ea, Irina Petraș. Eu cred că a reușit, mai ales în lumea scriitorilor. Ca autor, o știu din vremea în care mă inițiam în viața culturală a Clujului, la celebra cafenea „Arizona,” unde i-am cunoscut, pentru un timp definitiv, pe tinerii poeți, pe atunci, Adrian Popescu, Ion Mircea, Dinu Flămând ori regretatul critic literar Petru Poantă. Irina Petraș era fata morgana din orizonturile mele mișcătoare. Am avut șansa să ne cunoaștem, după răsucirea vremii, când în Cluj-Napoca a fost inițiat Festivalul Internațional „Lucian Blaga,” una dintre marile manifestări românești cu vocație europeană. Un alt prieten, poetul Horia Bădescu, m-a recomandat universitarului Liviu Petrescu, președintele Societății culturale „Lucian Blaga”, care patrona manifestarea. Așa am ajuns să fiu prezent încă de la prima ediție a Festivalului.
Doamna Irina era prinsă în corola sărbătorii. Apoi, din anul 2005, când a devenit președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, avem întâlniri literare mai dese, fixând la margine de țară și un terminal, prin Reprezentanța Maramureș a Scriitorilor. Așa, fata morgana din orizonturile mele mișcătoare a devenit Doamna Irina Petraș, sau pur și simplu Irina. Un ideal atins de purtătoarea acestui nume. Apoi am tresărit când mi-a spus că tatăl ei are obârșii în Nord, mai precis la Nistru, unde s-a născut. Încă un motiv de a spori covorul de suflet. Doamna Irina s-a născut în Chirpăr, lângă Sibiu, cu legături ulterioare cu Agnita. I-am deschis cărțile cu prețuirea oamenilor care se cunosc, dar și cu detașarea asumată a cititorului. Am descoperit un univers de preocupări care mi se potrivește.
Așa m-am încumetat să decupez un succint portret al criticului literar, eseistului, editorului, traducătorului și artistului plastic Irina Petraș. Irina are o personalitate care fascinează prin discreție fermă, și nu este prea ușor să-i descifrezi enigmele. Și totuși insistența din aproape poate da roade. Pentru a fi pe calea cea bună, l-am luat aliat pe universitarul clujean, Ilie Rad, un bun prieten al amândurora, pentru a-mi întări convingerile despre Irina literaturii. Sunt lesne de observat generozitatea și altruismul cu care își cheltuiește timpul și energia, răbdarea acordată orgoliilor confraților. Că așa-i în artă! Are o inteligență nativă, dovedită în școlile urmate, a fost elevă premiantă, dar se mândrește cu simțul practic moștenit de la părinți. Mă reazim de mărturisirea dintr-un interviu: „îmi cos singură hainele, gătitul este o plăcere și o artă, îmi fac rafturile pentru cărți, pun gresie, zugrăvesc, vopsesc, pun murături.”
Practică o independență totală, nu acceptă nimic fără lămuriri și se „simte înrolată doar în comunitatea vastă a muritorilor.” Pasiunea cititului și scrisului i-a dominat viața. De aceea i-am zis și eu: Irina literaturii. Se măgulește cu o amintire din Evul Mediu, când cei care știau să citească nu puteau fi condamnați la moarte. Asta era atunci, Doamna Irina! Îi constat o generozitate cu care se dăruiește altora. Cunoaște limbile engleză, franceză, italiană, din literatura cărora a tradus cărți de referință. Știe rusa și germana. Este autoarea unei opere vaste, abordând căi mai puțin bătute în literatură. Cu curaj și profundă alcătuire intelectuală s-a apropiat de proza lui Camil Petrescu, l-a analizat pe Ion Creangă, povestitorul, dar a scris și o Panoramă a criticii literare românești. A abordat știința morții, locurile și locuirea, precum și feminitatea limbii române.
De veghe între cărți, și-a povestit viața ei de noapte în fragmente onirice. Este autoare de scrieri didactice, cărți de publicistică. Nemuritoare este energia investită în antologiile Filialei Uniunii Scriitorilor, în care sunt cuprinși și scriitori din Maramureș. Spunea recent într-un interviu: „Da, locuiesc în literatură și, inevitabil, de vreme ce sunt româncă, locuiesc în limba română. În limba română m-am născut, i-am preluat toată moștenirea, prin ea văd și înțeleg lumea și profit din plin de libertatea pe care mi-o lasă, de a scormoni etimologic prin lăzile ei de zestre.”
Am scris acest text deoarece este 27 noiembrie, ziua ei de ivire în lume și pentru tandrețea riguroasă cu care ne primește, în lumea ei. Pe scriitorii din Maramureș. Se vede că busola paternă arată Nordul! Da, Irina literaturii!
• 27 noiembrie, pentru familia mea, este Ioana frunzei de nuc. Când depărtările se scurtează, valurile oceanului lovesc prin țări depărtate. Mă supun moralei primitoare a pietrei, apele se urcă la cer să fie lacrimi lui Dumnezeu. Sărbătoarea vine din America, într-o sâmbătă. La marginea lumii, rezervații de polen care sporesc misterul. Dezleagă-l, Doamne, că atât mi-a rămas: depărtarea și cutremurata frunză de nuc.
La mulți ani, IOANA!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.