Cei cu suflet luminos

0
103

Suntem la sfârșitul Postului Crăciunului, în așteptarea deschiderii porților împărătești, de unde vine vestirea Nașterii celei Mari. Prilej de bucurie, după datină și cuviință. Din păcate, nu ne putem exprima, cum am vrea, cu sufletul luminos aceste sentimente. La ceas de mare sărbătoare sentimentele sunt împărțite și uneori confuze. Când bucuria este amestecată cu părți mai umbroase ale vieții. Știu, în aceste vremuri, dacă nu am semnala locurile din care bate vântul tris­teții, nu am putea să ne ferim de năpastă. Numai dacă descoperi unde este cuibul răului, poți să-l spargi. Să nu ne mai dea târcoale păsări care cântă numai pe limba lor. Numai așa poți să-i vezi la față pe cei cu suflet luminos. Dar lumea își caută dreptatea: de la răscoala lui Spartacus, la recenta grevă a ceferiștilor români.
Se acreditează ideea că suntem cuprinși de tristețe. Dar tris­tețea este veche în lume și nu-i un bun național. Datoria vieții noastre, cum a spus Pârvan, este să ne bucurăm, să credem în cei cu suflet luminos. Dacă restul lumii contemporane ar merge bine, dacă ne-ar inspira sentimente tonice am putea jeli tris­tețea noastră. Numai că și lumea din lume este tristă și îngrijorată. Pandemia pare fără sfârșit, se aude zăngănit de arme în apropiere, energiile se epuizează și se scumpesc, frigul din casele unora pare a fi mai mare decât cel din suflete. Năvălesc peste noi teorii cu vocație de directivă. Cineva se uită pe un ceas și ne spune că alergăm prea încet. România este acuzată, nu atât că ar fi înapoiată, cât pentru încăpățânarea de a-și apăra tradițiile.
Academicianul Ioan-Aurel Pop ne semnala recent că ni s-a atras atenția, din unele medii elvețiano-austriece, că suntem pe o cale complet greșită, din moment ce Biserica Ortodoxă Română și Academia Română ne trag dinspre Europa, cu obsesiile naționaliste, cu discursul lor de apărare a unor valori perimate. Pretextul reproșului l-au constituit serbările de la Putna, unde mulți intelectuali de vază i-au evocat pe Eminescu, Slavici, Xenopol, Kogălniceanu, Alecsandri, care în anul 1871 îi îndemnau pe români pentru a fi buni europeni. Să-și facă și românii, ca toți europenii, un stat național. Acum, în acest timp cu vrere europeană, românii sunt numiți „un popor fără istorie” și că trebuie să asculte fără comentarii de ordinele europene, zămislite într-un Centru.
Să renunțăm la încălzirea cu lemne, deoarece poluează, și la mititei, fiindcă au în ei bicarbonat. Din fericire, nu toți românii tac. Nu-și uită istoria și mai văd că și alte state greșesc, uneori mai mult decât ei. Adică România. Acești români care mai știu ceva despre trecutul lor, dar și al altora, vor fi în continuare criticați, uneori ignorați, chiar la ei acasă. După cum spunea și istoricul Pop, Europa nu este amenințată de români. Nu ei amenință Uniunea Europeană. Ci din contră se agață de ea ca de un colac de salvare. Ni se transmit directive aberante. Să mâncăm lăcuste călătoare și viermi galbeni.
Aflu pentru prima dată că ni s-a recomandat, de la Bruxelles, să stabilim o altă dată în calendar pentru Sărbătoarea Națională. Sursa știrii este academică. Pe cine deranjează Ziua de 1 Decembrie? Pe cei care au dispus să se diminueze orele de predarea istoriei și pe alocuri au scos-o din manuale? Sau pe altcineva? Vorba istoricului, ignoranța pentru unii este prilej de obrăznicie, de aroganță, de sfidare pentru alții. De aceea eu îi caut pe cei cu suflet luminos, cu mintea limpede și respect pentru istoria României, dar, în egală măsură, și pentru a altor nea­muri. Suntem în Ajunul Sfântului Crăciun! Mâine seară se colindă, vestind Nașterea Mântuitorului. Când toți oamenii vor primi în dar un suflet luminos.
Deci să ne bucurăm că trăim! Să cinstim sărbătorile creștine, care ne-au însoțit istoria. Crăciun frumos, suflet luminos!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.