Maramureș de poveste • Legende rurale superbe, în nord de țară

0
322

Ideea ne-a venit consultând așa-zisa listă a locurilor bântuite din România. În care nu numai că nu apărem deloc, dar abia la Cluj avem pădurea Baciu și castelul Bánffy cel presupus bântuit. Cum se poate? Noi, Maramureșul, să nu avem „legende urbane-rurale”?

Satul și legenda!

Ba chiar avem povești frumoase prin sate. Sigur, am face bine să nu intrăm prea mult în zona istoriei și să luăm legendele ca atare. Evident, vom scăpa câteva, chiar importante. Dar ideea e să arătăm cât de vie a fost imaginația țăranului maramureșean, odată ca niciodată. Dinspre nord-vest venind, la Săpânța ar merita amintită atât iubirea de glie, ce a generat căsătorii în familie și respingerea căsătoriilor cu vecini maghiari din Câmpulung, dar și ucraineni din Remeți. Dar și povestea localnicilor ce au ascuns la stâne, sus la munte, de armata germană, evreii căutați pentru deportare, în anii celui de-al Doilea Război Mondial. La Sarasău, avem un presupus cnezat.

Sighetul are, cu siguranță, o mulțime de povești, marea majoritate reale, cu bază istorică. Am lua ca legendă templul dacic din centru, pe fundația căruia s-ar fi clădit actuala biserică reformată. Pe Tisa în sus, o frumoasă poveste e cea a momentului invaziei URSS în Cehoslovacia, că tot suntem iar acolo undeva. La trecerea pe lângă Valea Vișeului, armata sovietică ar fi încercat să intre și la noi, dar o secretă armă cu laser de producție românească, ce … n-a mai fost niciodată văzută-auzită-folosită de atunci, ar fi demontat tancurile rusești! Sună aproape a Star Wars. Petrova are și povestea nemeșilor, dar și acea revoltă pre-revoluționară din 1989, ambele reale. Repedea și Poienile de sub Munte au deja ale lor legende, de la păstorul Krevan de pe Tomnatec la „poiana de sub munte” înființată de păstori ucraineni ce trecuseră cu vitele și au ajuns în pădure deasă, plină de lupi. Au doborât copaci roată, să facă o poiană împrejmuită. Și acolo au rămas! La fel, la Poieni am avut acea casă ce vibra, sus în cătun, unde legenda spunea că sapă rușii pe sub munte să ne fure uraniul nostru bun și drag. Vișeul cel prins între râuri, ca Sighetul de altfel, are și legenda nobililor de acolo, cu Pop Șimonoaie care înnebunise și fugea pe câmp și-și rupea părul și blestema, când comuniștii i-au confiscat totul. În timp, peste ani, averea lui Pop Șimon a revenit… cuiva, destul de straniu. Casa lor, actuala primărie, devenise la un moment dat cazinou pentru ofițeri și maghiarime și legenda spune că la intrare era un anunț ce zicea „Interzis cu câini și românilor”… Moiseiul deține o parte din legenda Sumanelor Negre, trupe de elită inițial din armata lui Matei Corvin. Care ulterior au fost trimiși de urgență acasă, pentru că prădau fără discernământ sate ro­mâ­nești, săsești sau maghiare… Cât despre Borșa, toată e o legendă. De la mineritul străvechi, daco-roman, la sânzienele ce se spălau în Țâșla limpede, la tătarii fugăriți, la armele cele multe culese de pe linia frontului ce se află încă prin beciurile borșenilor.

Valea Izei și Gutâiul cu ale lor

Prima oprire o facem la Săcel. Unde s-au dat lupte, unde s-a inventat un erou autohton comunist, Ion Grămadă, a cărui poveste reală pusă în paralel cu legenda aduc a banc. Apoi, avem în Cuhea legenda cu iz de adevăr a vameșilor, aproape tâlhari, ce opreau carele și luau vamă pentru trecerea prin sat. O prostioară simpatică se leagă de numele a două localități, Ieud și Șieu. Cică doi evrei mergeau cu carul cu alimente spre Sighet, pe o vreme cruntă. „Cum ești, Ițic?/ Eu ud(Ieud)/ Și eu”. De departe, cea mai frumoasă legendă a zonei e a Rozavlei, cea cu uriașii, Roza Rozalina, un adevărat basm transformat în carte de vizită. Dar nu e de aruncat nici Podul Miresii din Bârsana, de unde s-ar fi aruncat în Iza mireasa nefericită, măritată cu forța. Rămân în urmă povești frumoase, cum ar fi peștera din Borșa cu galbenii ascunși de evrei, unde și-ar fi pierdut viața o seamă de căutători de comori. Dar și aurul ascuns în pământ de călugări la plecarea de la mănăstirea din Ieud. Și acela căutat. De cealaltă parte a Gutâiului, dar și în munți, avem acele tăuri, care, împreună cu Lacul Albastru din Baia Sprie, sunt „fără fund”. Mai că te-ai încumeta, de-ai ști că ieși spre SUA ori ceva insulă exotică, nu spre China… Budeștiul își asumă o parte din poveștile cu Pintea Viteazul, plus pe ulteriorul haiduc Frunzilă. În Cavnic, avem povestea ciobanului cu cap mic (Capmnic=CAVNIC??) plus fugărirea tătarilor numai cu măștile brondoșilor. Baia Mare are frumoasa imagine a Râului Doamnelor, înșirate pe Săsar în jos, cernind nisipul aurifer, dar și fel de fel de legende urbane simpatice sau prostești. Printre care podeaua castelului Pocol de pe Valea Borcutului făcută din bani de aur puși pe dungă. La Cicârlău, o povestioară vorbește despre evreii care cumpăraseră vin de Cicârlău și-l duceau cu carele peste Gutâi, unde era cantonată armata austriacă. Pe Gutâi, la izvor, s-au oprit și au sporit vinul. Evident, au fost văzuți…și așa au rămas cicârlăuanii să-și bea singuri vinul…

Alte legende

Legende frumoase au mai apărut și în zona Chioarului, odată cu așezarea acolo a mai multor grofi cu conace. De la balaurul ce odihnea pe terasa grofului la pădurea întunecată de la Pribilești, la cerbii lopătari din pădurea de la Fersig, la castele dispărute la Asuaj sau Ulmeni, la parcul dendrologic de la Ardusat din care a rămas un sequoia singur. La Satulung, a dăinuit o vreme povestea tinerilor batjocoriți de soldații maghiari și puși să tragă în jug, în perioada ocupației. Zona Codrului e sub aura lui Blidaru, partizanul aproape supranatural ce se deghiza, dispărea, făcea minuni.

Pe limita dintre Chioar și Lăpuș sunt Prelucile, cu legendele frumoase, de la frații ce au ocolit călare culmea și și-au asumat-o, la fârtăția, o superbă datină, la fugarii ascunși acolo peste vremuri. Alte legende vorbesc despre trecerea lui Mihai Viteazu pe aici, de la Groși la Valea Chioarului (nu prea..) Despre crocodilul de la Remetea. Despre aprinderea întregului cătun Ponorâta, cu oameni cu tot. Și ne amintim de povești superbe, auzite pe sate, cum ar fi cea cu Fata Pădurii, spusă nouă de regretatul Toader Bârsan, cum Fata pădurii i-a apărut ciobanului noaptea, l-a tras de picioare din colibă și apoi s-a transformat în lup.
Unele legende se formează încă. Nu au alura celor vechi. Poveștile cu războinicii contemporani ai Borșei pălesc în fața legendelor cu babele din Moisei și Săcel ce își ascundeau fetele în peștera Izei, la munte, de frica muscalilor (a rușilor). Doar fetele rămâneau… Simțim că n-am atins decât la suprafață poveștile și legendele de Maramureș. Așa că, evident, vom reveni!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.