Eminescu și Basarabia

0
71

În drumurile mele basarabene, în dialogurile cu scriitorii români din Chișinău și Cernăuți, mi-am putut da seama cum un spirit de anvergura lui Eminescu se poate împotrivi unui imperiu. După cum îmi spunea academicianul Mihai Cimpoi într-un interviu, Eminescu a fost și rămâne poetul deșteptării românilor basarabeni într-o vreme terorizată a istoriei. Înstrăinați de țară, obligați în mod metodic și dirijat să accepte forme de împrumut nepotrivite, condamnați la un exil interior de lungă durată, ei și-au proiectat dorințele și speranțele mai discret, sau manifest și eruptiv, în chipul salvator al lui Eminescu. Dacă publicistica poetului le-a servit ca busolă doctrinară, poezia lui a echivalat cu ideea de limba română. După moartea lui Stalin, în teritoriul dintre Prut și Nistru, Eminescu a început să fie pus în circulația lecturii.
Prin 1987, când ia avânt procesul de renaștere națională basarabeană, se republică poezia Doină, un adevărat manifest de durere românească. Dar și multe articole-program, în care basarabenii și-au găsit programul de acțiune. Eminescu devine steaua și argumentul pentru oficializarea limbii române și revenirea la alfabetul latin. În marile adunări naționale, pe baricade, versurile poetului erau un îndemn profetic: „De la Nistru pân la Tisa / Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate.” Prin el, s-a pus în mișcare ideea națională împotriva noii forme internaționaliste.
Opera lui Eminescu este introdusă în programa școlară și universitară. Gânditorul de la Ipotești devine soluție salvatoare dincolo de Prut. Grigore Vieru și-l asumă ca pe o întoarcere la izvoare. De la modelul eminescian se revendică generația conștiinței naționale: Liviu Damian, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Leonida Lari, Leo Butnaru, Arcadie Suceveanu. Și încă mulți. Prin academicianul Mihai Cimpoi, Basarabia a dat culturii române unul dintre cei mai avizați eminescologi. Pentru bucovinenii din Cernăuți: Ilie T. Zegrea, Vasile Tărâțeanu, Ștefan Hostiuc, Eminescu rămâne icoana suferinței. Pentru acești intelectuali, Eminescu este o carte care, chiar aruncată în foc, nu arde. Ei nu au uitat ce scria pe drapelul celor întruniți la Putna, în 1871, la îndemnul lui Eminescu și Slavici: „Cultura este puterea popoarelor.”
*
În aceste zile trăim vremuri de încercare, de grea încercare. După invazia din Ucraina, Putin încearcă granițele și stabilitatea tânărului stat Republica Moldova. Nodul în papură este Transnistria. Presa rusă avansează scenarii jignitoare la adresa României. Cum că românii vor să destabilizeze Transnistria. Scriu ziariștii ruși că România „este prima candidată la lovituri cu rachete Kalibri.” Fostul premier de la Chișinău, Iurie Leancă, avansează ideea unirii Republicii Moldova cu România. Președintele țării, Maia Sandu, crede că unirea se poate face prin decizia populară.
Eu cred că Unirea celor două țări românești se poate face cu multă chibzuință. Cu o pregătire prealabilă, cu multe detalii politice și administrative. Unirea din îngrijorare nu prea dă roade. Sau poate sunt minuni unioniste, pe care eu nu le pricep. Dar nu am auzit vocea României pe această temă. Deocamdată eu mă apăr tot cu Eminescu. Care a spus-o răspicat în 1878: „Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o înapoi, drept din dreptul nostru și pământ din pământul nostru.”
A rosti numele Basarabia e totuna cu a protesta contra râvnirii, pentru a câta oară, a dominației rusești între Prut și Nistru.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.