Cultura ne adună

0
63

Din viața mea de cititor am învățat că, prin cultură, ești mai aproape de oamenii pe care nu-i cunoști, devii mai lucid, îți răspunzi la întrebări mai dificile, faci pași mai siguri prin lume, scapi de văicăreli inutile, nu te lași sedus de reverii deșarte, poți separa binele de rău, iubești frumosul și scapi de riscurile ruinei sufletești. Da, cultura este salvatoare! Mă grăbesc să spun că mai sunt și excepții care vor răscoală, dar ele nu intră în formatul acestui text. La Festivalul de Poezie de la Iași am fost scriitori din 16 țări. Ne-am înțeles de minune, am făcut negoț cu idei, cu imagini din cuvinte și ne-am bucurat nespus că am fost împreună. Da, cultura adună sufletele! Puterea și războiul ne dezbină. De pildă, scriitorii din Ucraina au fost opriți să vină la Iași. Din rațiunile conflictului ruso-ucrainean.
La o masă rotundă s-a adus în discuție atitudinea unor instituții culturale occidentale, care au impus restricții artiștilor ruși de a fi în concerte, ori pe scena unor teatre. S-a vorbit și despre marii scriitori ruși, care ar fi puși pe o linie moartă din cauza războinicului Putin. Acolo, la masa rotundă, scriitori români și străini au ajuns la părerea că nu Occidentul îi alungă pe scriitorii ruși din cultura lui. Ci, dimpotrivă. A fost amintită prețuirea lui Albert Camus pentru Dostoievski. Nu, Occidentul nu-i alungă nici pe Tolstoi, nici pe Pasternak, nici pe Bulgakov, nici pe Ceaikovski, nici pe alte genii din literatură, muzică sau film. Cum spunea și Andrei Cornea, este vorba despre Occidentul adevărat, nu de excepțiile de care vorbeam și eu. Este o ofensivă de a confecționa Vestului o imagine respingătoare, iar cultura rusă să fie o victimă a acestor împrejurări nefericite.
Discuțiile s-au focalizat spre un trecut în care statul rus, cu urmașii lui, și-a exilat marile valori. Cine l-a alungat pe Turgheniev? Cine l-a deportat pe Dostoievski în Siberia? Cine l-a ținut în închisoare pe Cernîșevski? Exponenții statului rus, nu altcineva. Cine l-a excomunicat pe Tolstoi? Biserica rusă pravoslavnică, înaintașii patriarhului Kirill. Mai aproape de noi, au fost persecutați Bulgakov, Ahmatova și Pasternak. Confrații de la Chișinău aveau informații despre scriitorii ruși care au fost înjosiți de propriul lor stat. Din ce pricini a plecat Soljenițîn din țară? Cine i-a citit cărțile a aflat adevărul. Cine astăzi ucide, arestează, exilează pe cei care nu vorbesc pe placul oficial? Noul stat rus. Ați auzit de jurnalista Anna Politkovskaia și de soarta ei? A scris o carte, publicată inițial în Marea Britanie, anul acesta și în limba română, cu titlul „Rusia lui Putin”, în care dezvăluie violențele comise asupra civililor de către militarii ruși în al doilea război cecen, despre crimele și afacerile veroase ale unor funcționari de rang și altele.
La doi ani după apariția cărții, în 2006, jurnalista Anna Politkovskaia a fost împușcată, cu un pistol Makarov, de un asasin plătit, în fața liftului din blocul în care locuia. O voce ca a ei nu putea rămâne în viață, în Rusia lui Putin. Cunoscătorii știu că, de două veacuri, o parte însemnată și cea mai valoroasă a culturii ruse, s-a aflat în conflict cu statul rus. Închisoarea, deportarea, lagărul, asasinatul, exilul și mai ales cenzura au fost instrumente de a controla pe cei care nu aveau strunele acordate după pofta puterii. E adevărat că și autorii ruși au fost radicali și utopici. Își permiteau să gândească liber, cu consecințele amintite. Ceea ce spun nu sunt invenții, nici atitudini răuvoitoare față de statul rus. Ci este o realitate tristă, confirmată de documente.
Mărturisită de însuși marele Dostoievski, de marele Tolstoi, ori de rebelul Soljenițîn. Eu prețuiesc mult cultura rusă. Dar să nu uităm că după bolșevizarea României, și la noi a avut loc eliminarea elitei românești. Prin închisori, deportări, ori moarte. Vedeți Memorialul de la Sighet și vă veți convinge. De aceea spun că pentru lumina spiritului, pentru liniștea vieții, cultura trebuie să ne adune. Și ne adună. Și așa să fie pentru totdeauna. Derapajele trebuie arătate cu puterea cuvântului. Pentru dreapta credință în marile valori. „Un popor nu se caracterizează atât prin oamenii mari pe care îi are, ci mai ales prin felul în care îi recunoaște și îi stimează pe aceștia,” scria Nietzsche.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.