Situaţie dezastruoasă: staţii de epurare a apelor uzate menajere, funcţionale doar pe hârtie

0
302

Oficialii Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Maramureş au semnalat recent autorităţilor maramureşene că probleme mari sunt şi cu staţiile de epurare a apelor uzate menajere, care sunt nefuncţionale în cea mai mare parte a judeţului. Dacă în municipii şi oraşe, situaţia e una acceptabilă, în mediul rural e “dezastru”. Staţiile de epurare sunt construite, dar nu sunt funcţionale.
Statistica oficială evidenţiază că, deşi constructiv sunt realizate staţii de epurare, în circa 40% din localităţi acestea nu funcţionează sau cel mult funcţionează cu treaptă mecanică. “În mediul rural sunt realizate fizic staţii de epurare care nu sunt puse în funcţiune. Mai mult, în multe cazuri, acestora le-a expirat şi garanţia. Sunt sceptică pentru că vor pu­tea fi puse vreodată în funcţiune. Proiectele nu sunt corelate. Facem staţia, nu avem reţele de canalizare, facem colectorul principal de canalizare, nu avem cămine de racord pentru cetăţeni”, a spus comisarul-şef al Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Maramureş, Marcela Chindriş. Ea a mai arătat că “operarea staţiilor de epurare trebuie făcută de un operator licenţiat, iar primăriile nu dispun de personal specializat pentru operarea staţiilor de epurare”. Comisarii de mediu urmează să facă verificări şi pe acest segment, dar nu se aşteaptă la lucruri pozitive în ce priveşte redresarea situaţiei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.