În editorialul de marţi, 14 iulie, intitulat „Drumul peste Gutâi”, Gheorghe Pârja a făcut o metaforă care ne-a mers la inimă. Desigur că drumul peste Gutâi este un important tronson al reţelei rutiere, doar că nu este singurul de primă urgenţă. Suntem însă vitregi cu acest element atât de important în complexul economic contemporan, mai ales al unei ţări în curs de tranziţie ca şi România, reţeaua de transport. Asta au înţeles toate ţările „lagărului socialist”, de exemplu ungurii încă din 1985 au început să’şi construiască autostrăzi şi şosele rapide, în vreme ce noi şi după 25 de ani de „democraţie originală” am rămas tot cu mintea cleită! Poate că ne vom trezi acum, la presiunea externă, pe care o fac ungurii asupra noastră, cerând ca şi românii să găsească soluţii pentru conectarea drumurilor locale de-o parte şi alta a graniţei, spre a fi posibilă dezvoltarea în zona transfrontalieră. Numai în aceasta? Ungurii spun că ei au construit cu finanţare europeană nouă drumuri noi, de frontieră, dar care nu pot fi deschise circulaţiei pentru că nu există legături cu cele din România! Să ne gândim doar la drumul de frontieră de la Petea, Satu Mare spre Baia Mare, şosea rapidă spre interiorul României, care pe lângă multiplele avantaje aducea şi pe acela de a scoate „autostrada”, care nu este autostradă decât după trafic, E58, din toate satele. Această şosea rapidă, pentru zona de trafic greu, din acest nord de ţară, avea o valoare primordială, dar pentru senatorul Sorin Bota, „de-a nost”, la vremea când era ministru secretar de stat la transporturi, acest drum era „fără valoare economică”(!!!).
Dar dacă această arteră de 10-15 ani este o iluzie pierdută, acum venim să ne legăm de o alta, pe care ne-a sugerat-o Gheorghe Pârja, în editorialul amintit. Dânsul vorbeşte de promisiunea făcută de Anton Rohian, prefectul Maramureşului, „reprezentantul Guvernului în teritoriu”, că cei 12 km de drum peste Gutâi vor fi asfaltaţi într’o lună şi că lucrarea va fi de calitate. Gheorghe Pârja a găsit o metaforă originală, de care ne legăm şi noi. Dânsul spune: „Acum eu ce să fac? Să fiu un furnizor de încredere, să mă văd călătorul care prin mijlocul lui septembrie va trece voios spre casă? (Peste Gutâi). Ori să mă reazim de un stâlp al îndoielii? Fac un pariu cu mine. Merg pe încredere. Ca între oameni care ştiu să preţuiască cuvântul dat”. Desigur, încrederea este stâlpul Duhului Sfânt, al respectului pentru Cuvânt.
Noi, locuitorii din Tăuţii Măgherăuş, cerem să ni se facă un drum de centură de 3-4 km pe sub Dura, cum s’a făcut pentru camioane centura de ocolire a Băii Mari. Avem convingerea că proiectul şoselei pe sub Dura există în arhiva din turnul Prefecturii, de pe vremea tovarăşului nostru pitic, care a pornit toate modernizările şi sistematizările. Să împrumutăm împreună cu Gheorghe Pârja un stâlp al încrederii şi să ne răzimăm de el, cerând reprezentantului Guvernului din teritoriu să ne includă şi pe noi, cu cei 3-4 km în proiectul „Gutâi” şi din suma totală să „ciupim” atâta cât să mai asfaltăm „un capăt de sfoară”, că mult bine şi mare bucurie şi binecuvântare am aduce celor amărîţi sprijiniţi de stâlpul încrederii! Ce iluzie de basm!… (T.B.T.)
