Deputatul ALDE de Maramureş, Cornelia Negruţ (foto), a primit răspuns din partea ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, la interpelarea trimisă pe tema revendicărilor membrilor Sindicatului „Solidaritatea Sanitară” din unităţile medico-sanitare ale judeţului Maramureş. „Vă supun atenţiei şi analizei dvs. competente revendicările membrilor Sindicatului „Solidaritatea Sanitară” din unităţile medico-sanitare ale judeţului Maramureş. Acestea reprezintă interesele a câtorva mii de angajaţi, cele mai reprezentative unităţi fiind Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, cu peste 1.800 de angajaţi, Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei (800 de oameni) şi cei peste 400 de salariaţi din Spitalul de Recuperare Borşa. Aceşti oameni din toate categoriile profesionale ale sistemului medical românesc vă solicită sprijinul, prin intermediul meu, pentru soluţionarea următoarelor probleme deosebit de grave cu care se confruntă”, a subliniat parlamentarul maramureşean în documentul oficial înaintat conducerii Ministerului Sănătăţii.
Cornelia Negruţ i-a prezentat lui Bănicioiu şi doleanţele personalului medico-sanitar din unităţile judeţului Maramureş: „1. Salarizarea personalului trebuie să realizată conform următoarei strategii: • Creşterea procentului acordat spitalelor publice la 60% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate; • Introducerea asigurărilor complementare de sănătate, care să asigure finanţarea serviciilor medicale publice care nu sunt decontate din pachetul de bază; • O lege de salarizare a angajaţilor din sectorul sanitar, care să aibă la bază salariile minime din Sănătate (la un nivel echivalent celui prevăzut de Legea 284/2010) şi salarizarea suplimentară în funcţie de performanţă; • Scoaterea salariaţilor din unităţile sanitare, care realizează venituri prin contractele cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, din categoria salariaţilor bugetari.
De asemenea, vă rugăm să susţineţi respingerea proiectului de lege privind practica privată în spitalele publice şi susţinerea modului de salarizare propus de noi. 2. Echivalarea asistentelor medicale absolvente de postliceală, în forma solicitată. 3. Recunoaşterea tuturor drepturilor salariale ale medicilor care efectuează gărzi şi plata acestora. 4. Modificarea normativelor de personal pentru angajaţi TESA.
Considerăm că angajaţii din sănătate, pe care-i reprezentăm atât noi, cât şi dvs., au dreptul de a se bucura de sprijinul dvs. în soluţionarea favorabilă a acestor solicitări, gestul dvs. lăsând urme adânci în memoria lor electorală şi putându-se bucura de întreaga apreciere.”
În răspunsul său, ministrul Sănătăţii a precizat că majorarea drepturilor salariate pentru personalul din sistemul sanitar este necesară şi este în atenţia Ministerului Sănătăţii, fapt pentru care în prezent se analizează şi evaluează financiar diferite posibilităţi de majorare a veniturilor salariale. „O modalitate de stimulare financiară a medicilor ar fi aplicarea Legii – cadru nr. 284/2010, în litera şi spiritul ei, respectiv:
• Salariul de bază să se determine corespunzător valorii de referinţă şi coeficienţilor de ierarhizare;
• Sporurile pentru condiţiile de muncă să se calculeze procentual din salariul de bază avut;
• Contravaloarea activităţii prestate în linia de gardă efectuată în afara programului de la norma de bază să se determine în funcţie de tariful orar calculat la salariul de bază avut. În ceea ce priveşte personalul auxiliar sanitar, Ministerul Sănătăţii consideră justificată aplicarea unui nou normativ pentru personalul TESA. În prezent, la nivelul instituţiei noastre, în urma consultări organizaţiilor sindicale reprezentative în sistemul sanitar se are în vedere dezvoltarea unui program de evaluare a atribuţiilor personalului nemedical (TESA).
Biroul de Presă al ALDE Maramureş