Sâmbătă, 10 octombrie, satul Glod, comuna Strâmtura, de pe Valea Izei, provoacă o binevenită construcţie a memoriei. Prima ediţie a unei manifestări, care s-a lăsat mult aşteptată. Cea închinată Profesorului Mihai Pop, membru de onoare al Academiei Române. Care a văzut lumina zilei în satul de sub măgură, în 18 noiembrie 1907.
A fost un folclorist care a făcut şcoală, antropolog cultural şi etnolog, renumit cercetător al culturilor din sud-estul Europei. Primul român laureat al Premiului Internaţional Herder (1967). În domeniul lui a fost un enciclopedist. A făcut studii de specializare în slavistică, la Praga, Bonn şi Varşovia. Doctor în filologie al Universităţii din Bratislava. Membru al Grupului de cercetări sociologice condus de Dimitrie Gusti. Profesor invitat al unor universităţi din Europa şi America, conducător de doctorate.
Mihai Pop provenea dintr-o veche familie de nemeşi maramureşeni, tatăl său, Ştefan, fiind preot greco-catolic. Cu rădăcini în dreapta Tisei. În această zi de octombrie, la Glod, bate clopotul memoriei pentru un savant. Tras de tânărul preot Dan–Ioan Sidău, pentru a aduna în satul natal al cărturarului lume acadmică, specialişti şi invitaţi din ţară şi străinătate, prieteni şi rude.
Îmi iau îngăduinţa de a vă spune că de satul Glod mă leagă o jumătate de veac de umblet şi admiraţie, iar de Profesorul Mihai Pop, decenii de ucenicie. Glodul este şi satul colegilor mei de clasă, Albu şi Tuşnea, dar şi al Fraţilor Petreuş. Care, prin vreme, m-au purtat de multe ori pe uliţele lui, de la Măgură la Corost. De fiecare dată, ne aminteam de Profesorul Mihai Pop.
L-am cunoscut pe domnul profesor pe când lucram la Muzeul Maramureşului. Cu fiecare întâlnire mi se releva personalitatea lui. La simpozioane i-am remarcat forţa opiniilor şi vigoarea limbajului, de care se ţinea seama în viaţa publică. Aşa s-a instituit Festivalul de datini şi obiceiuri din Marmaţia. Cu celebrele lui sesiuni de comunicări ştiinţifice, la care participau specialişti din ţară şi străinătate. Acolo mi-am dat seama că în preajmă avem un cărturar ilustru, de anvergură europeană. Cu relaţii multiple, cu o cotă externă pe care puţini academicieni interni o au. S-a mai spus că Academia Română nu a luat de seamă nici înainte, nici după 1989, că maramureşeanul Mihai Pop a fost un mare savant. Doar în anul morţii (2000) s-a deschis uşa de onoare a Academiei. Avea 93 de ani. Mai bine mai târziu, decât niciodată.
Rar am văzut o recunoştinţă mai profundă a studenţilor pentru un profesor. Tocmai pentru că a fost un avangardist în domeniul lui. Este considerat un începător al celor mai noi idealuri de cercetare. Este părintele şcolii folcloristice moderne de la noi. Criticul Mircea Martin, cu un prilej, la Deseşti, îmi spunea că profesorul făcea uz la cursuri de structuralism şi semiotică, concepte abia apărute în Occident.
Aşa se vede că savantul născut în Glod a fost sincron cu noile curente din ştiinţa europeană. M-a fascinat publicistica lui din perioada interbelică, care a apărut sub pseudonimul Petru Buga. Era de stânga şi îl admira pe Iuliu Maniu. Semnala dezmembrarea şi dispariţia satului tradiţional. Cerea intervenţia statului pentru construcţia noului sat standard, capitalist.
Pleacă de la exemplele singulare de sate româneşti care… merg cu vremea (C. Stănescu). Are ca model satul Ieud, cel cu baie comunală. S-a despărţit, în unele privinţe, şi de modelul sociologic al şcolii lui Gusti.
Începând de mâine, satul natal al savantului Mihai Pop îşi face datoria faţă de un mare fiu. Acum, la 15 ani de la trecerea în veşnicie a savantului (8 octombrie 2000), s-a ivit timpul mult aşteptat. Se manifestă conştiinţa puternică a eului local.
