Liana Rozalia Rotaru este absolventă a Facultăţii de Psihologie şi ştiinţele Educaţiei, specializarea Psihopedagogie specială, din cadrul Universităţii „Babeş – Bolyai” din Cluj-Napoca. A lucrat o perioadă ca logoped, după care a urmat şi absolvit şi Facultatea de Psihologie, secţia Psihologie, devenind şi psiholog. O bună perioadă de timp a lucrat în Policlinica Caritas Medica din Satu Mare, sub îndrumarea d-nului Acad. prof. univ. dr. Virgil Enătescu. Este absolventă a unui master pe psihoterapii medicale, în cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad. A urmat şi absolvit cursuri postuniversitare pe consiliere şi formare profesională, dintre care: art-terapie, ADHD, autism, anxietate, etc. Apoi, cursuri de formare ca psihoterapeut sistemic de familie şi cuplu în cadrul Institutului de Sexologie din Cluj-Napoca. S-a stabilit în Baia Mare şi lucrează în Policlinica Euromedica, precum şi în cabinetul său privat – Cabinetul individual de psihologie Liana Rozalia Rotaru. Este acreditată de Colegiul psihologilor din România, ca psiholog clinician principal şi supervizor, precum şi ca psihoterapeut sistemic de familie şi cuplu (specialist, atât în lucrul cu copiii, cât şi cu familia).
Mă gândesc de foarte multe ori la subiecte care v-ar interesa pe dumneavoastră, dragi cititori ai ziarului „Graiul Maramureşului”.
Am văzut zilele trecute imaginea (din foto) şi am asociat-o cu un puzzle de familie. Îmi închipuiam că cei doi pun ultimul puzzle şi astfel se formează familia, doar ei şi familiile de origine care rămân în spate, dar care totuşi fac parte din acest puzzle.
Marea majoritate dintre noi ne-am dorit ori ne dorim să ne căsătorim. Să găsim un partener de viaţă cu care să ne petrecem cea mai mare parte a timpului nostru. La început, totul este frumos şi fiecare visăm la cele mai frumoase realizări, dar odată cu trecerea timpului, în multe familii nu mai există acel liant de la început. Cheia intimităţii maritale este apropierea emoţională.
Karen Prager în „The Intimacy Dilemma” sublinia că intimitatea creează şi ea o dilemă. Ea îi face pe indivizi vulnerabili unii în faţa altora. Ea spune că: „Două persoane pot locui împreună şi se pot iubi fără să ajungă să se cunoască foarte bine. Acest lucru, desigur, oferă posibilitatea unuia dintre parteneri să-i atace slăbiciunile celuilalt şi să-şi exploateze vulnerabilităţile într-un mod în care acesta să se simtă expus, fără apărare, rănit, plin de resentimente şi chiar abandonat. Când se întîmplă, astfel de lucruri generează un grad ridicat de emoţii negative şi devin sursă de nefericire şi de anxietate, iar legătura maritală este ameninţată”.
Intimitatea din căsătorie poate fi ameninţată de stres, conflict şi mânie. Influenţaţi de experienţele de viaţă şi de personalitatea lor, cuplurile folosesc adesea diferite moduri de gestionare a acestor probleme. Apoi, obosiţi, frustraţi şi răniţi, aleg să se retragă emoţional şi să se distanţeze unul de celălalt şi de sentimentele negative create de interacţiunile lor distructive.
Să ne referim puţin la efectele stresului asupra cuplului. Cuvântul stres a devenit atât de cunoscut, încât a ajuns să fie zilnic pe buzele noastre. Am auzit mulţi copii mici care spuneau celor din jur, părinţi, colegi etc. „nu mă stresa”. Niciodată până acum nu a fost un interes atât de mare pentru prevenirea, gestionarea şi eliminarea stresului din viaţa cotidiană, cum este acum. Programele încărcate, termenele limită, angajamentele de diferite feluri, schimbarea locului de muncă, a profesiei etc., toate sunt forme de stres. Hans Selye a spus: „Cea mai mare cauză de nelinişte pentru omenirea care trăieşte într-un mediu lipsit de armonie este stresul de a trăi unul cu celălalt…”
I-am întrebat pe unii din pacienţii veniţi la terapie, care ar fi ordinea problemelor care îi stresează şi marea majoritate au pus pe locul întâi: serviciul. Serviciul fiind un factor de stres pentru foarte mulţi. Pentru unii, stresul este că nu au un loc de muncă. Pentru alţii, că e prea puţin remunerat, că au şefi care îi stresează, ori că sunt la prea mare distanţă unii de alţii (lucrează în străinătate şi vin acasă de sărbători). La fel de mult vorbesc ca fiind un stres, decizia de a deveni părinte, responsabilităţile care vor veni, problemele financiare cu care să-l ţină, dacă vor fi suficient de buni ca şi părinţi.
Pe locul II au enumerat condiţiile de mediu, economice şi de viaţă. Siguranţa unui cămin, cumpărarea unei locuinţe şi amenajarea ei, bolile din familiile de origine, toate acestea având un impact semnificativ asupra familiei. Nu în ultimul rând, factori de stres minor sau cereri frustrante care se agravează, producând supărare şi afectând viaţa de zi cu zi. Aici amintesc traficul de la orele de vârf, parcarea necoresponzătoare a vecinului din faţa blocului, prea multe lucruri de făcut, prea preocupaţi de aspectul fizic, supraîncărcarea cu roluri.
Cercetătorii arată că stresul are tendinţa de a creşte conflictul şi lipsa de încredere între parteneri şi astfel să existe tipare de interacţiune negative. Anumite cercetări au arătat că partenerii care trăiesc niveluri ridicate de stres, tind să fie mult mai concentraţi pe propria persoană şi mai puţin capabili să înţeleagă şi să aprecieze nevoile sau punctele de vedere ale partenerului lor.
Ce este şi cum să gestionăm stresul?
Stresul este o reacţie fiziologică a corpului faţă de o situaţie de urgenţă, reală ori percepută. Această reacţie „fugi ori luptă” este declanşată de injectarea în sânge a câtorva hormoni care pregătesc corpul pentru apărare ori acţiune… Cel mai important hormon este adrenalina (hormonul energiei), care creşte ritmul inimii şi nivelul de colesterol din corp pentru a lupta împotriva situaţiei în cauză. Dar cu toate acestea, stresul prelungit este foarte dăunător, atât pentru corp, cât şi pentru relaţii. Corpul nu rezistă timp îndelungat la stres. În cele din urmă, ajunge la epuizare, care slăbeşte sistemul imunitar, creează oboseală şi este în strânsă legătură cu atacurile de cord şi excesul de colesterol din corp.
Câteva sfaturi practice de gestionare a stresului:
1. Identifică sursa anxietăţii şi a stresului (încearcă să-ţi cunoşti limitele şi nivelul de toleranţă). 2. Stabileşte-ţi activităţile prioritare. 3. Stabileşte limite (învaţă să spui NU). 4. Comunică mai mult cu ceilalţi. 5. Petrece în mod regulat timp cu partenerul. 6. Păstraţi o relaţie cu cei care vă pot sprijini. Semne ale stresului sunt: reacţii emoţionale: iritabilitate, anxietate, tulburări ale somnului, depresii, ipohondrie, alienare, epuizare, probleme în relaţiile familiale; reacţii cognitive: dificultate în concentrare, în memorie, în învăţarea lucrurilor noi în luarea deciziilor; reacţii comportamentale: abuzuri de droguri, alcool şi tutun, comportament destructiv; reacţii fiziologice: afecţiuni musculo-scheletice, imunitate scăzută, ulcer gastric, probleme cu inima, hipertensiune.
