Vineri şi sâmbătă, la Sala “George Enescu” din Sighetu Marmaţiei, s-au desfăşurat lucrările celui de-al VII-lea Congres al Uniunii Ucrainenilor din România. Alături de cei 160 de delegaţi ucraineni din judeţele Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Galaţi, Tulcea, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Satu Mare, Cluj şi municipiul Bucureşti, au fost cam tot atâţia susţinători ai candidaţilor la funcţia de preşedinte, dar şi invitaţi din România, Ucraina şi Ungaria, din partea Congresului Mondial şi Congresului European al ucrainenilor, Radei Ucrainene de coordonare de la Kiev, reprezentanţi ale celorlalte minorităţi din România, alte oficialităţi, printre care şi primarul municipiului, Ovidiu Nemeş, care a transmis salutul său personal şi a urat succes lucrărilor Congresului, început cu rugăciunea Tatăl Nostru şi intonarea imnurilor României, Ucrainei şi UE.
Lucrările au fost deschise vineri, de fostul preşedinte şi deputat Ştefan Buciuta şi conduse de prim-vicepreşedinţii UUR, Ion Robciuc şi prof. Miroslav Petreţchi.
Sâmbătă, înaintea alegerilor noii conduceri, au vorbit delegaţii la Congres, dar şi candidaţii la funcţiile de conducere. Deputatul minorităţii ucrainene în Parlamentrul de la Bucureşti, Ion Marocico (candidat la funcţia de preşedinte al UUR) a adus nenumărate critici la adresa fostului preşedinte Ştefan Buciuta. Din prezidiu, prim-vicepreşedintele Ioan Bodnar din Suceava (care a recunoscut că l-a promovat şi susţinut în campania electorală pentru Parlament, dar acum regretă) l-a acuzat, la rându-i, pe deputatul Marocico, reproşându-i dihonia care există în sânul Uniunii, din caza lui. Cei prezenţi în sală îi aplaudau şi ovaţionau ba pe unul, ba pe altul. Agenţii firmei private de pază erau cu ochii-n 4, mai cu seamă pentru faptul că vineri, au fost nevoiţi să scoată din sală un delegat supărat pe fosta conducere.
După exprimarea votului secret şi numărarea buletinelor, deputatul Ion Marocico s-a clasat pe locul 2, la 4 voturi distanţă de tânărul economist Miroslav Petreţchi, maramureşean din Rona de Sus, stabilit, de curând, la Bucureşti. (Fostul preşedinte nu a mai candidat).
De menţionat este şi faptul că 60 la sută dintre ucrainenii din România trăiesc în Maramureş.
Buna ziua ! Sunt Dan Pischis din Baia Mare Am afaceri cu lemn in Ucraina si doresc o persoana sa ma ajute la tradus scris citit si sa cunoasca calculator sa fie dispus la deplasari in zona Cernauti ofer salar recompense sau angajare poate fi baiat sau fata domn sau doamna va multunesc !astept raspuns si daca da sau daca nu !