Tocmai citisem pe Internet un amplu articol în Graiul despre Doamna Lucia Soreanu Şiugariu, la împlinirea vârstei de 95 de ani. Scris cu adâncă preţuire de confratele şi poetul Ştefan Bellu. Ca numai peste câteva zile, în ziua Sf. Nicolae, distinsa Doamnă a avut sete de ceruri. Ce-aş mai putea spune acum, după articolul prietenului Bellu, care a fost deschizătorul de drum, în Maramureş, spre biografia şi opera poetului căzut în război?
Am o datorie morală. Fiind un apropiat spiritual al lui Conu Fănică, m-a preocupat viaţa şi opera lui Ion Şiugariu. După fiecare articol semnat de mine, Doamna Lucia îmi mulţumea şi-mi trimitea din Aachen cărţile editate ale bravului ei soţ. Cu dedicaţii măgulitoare şi de neuitat. Într-un articol mai vechi, spuneam că Doamna Lucia este întruchiparea Penelopei într-o formă modernă. Deşi ştia că Ulise nu are cum să se întoarcă în ţara pentru care s-a jertfit, ea continua să-l aştepte, dăruindu-ne din când în cînd câte o carte de-a lui.
Deşi farmacistă de profesie, a fost pentru Ion Şiugariu editorul de neîntrecut. A recuperat din sertarele scriitorului nouă volume de poezie, critică şi un început de roman. După întoarcerea lumii, a venit în Maramureş. Cred că primul drum l-a făcut în redacţia Graiului, pentru a-l întâlni pe Ştefan Bellu. Aşa ne-am cunoscut. O doamnă distinsă, cu o privire vioaie, cu o vorbă vindecătoare. De atunci am rămas în relaţii cordiale. Nu uit o după-amiază la Băiţa, în urmă cu câţiva ani, unde mi-a povestit detalii din viaţa sa. De la obârşia ei basarabeană, la întâlnirea cu Ion Şiugariu.
Atunci, parcă poetul a coborât din fotografii să participe la binevenitul taifas. Prin Doamna Lucia, m-am apropiat mai mult de Ion Şiugariu. În ultima vreme, a avut sufletul mohorât, deoarece memoria poetului erou a fost batjocorită. Mi-a scris – ultima scrisoare, din păcate – să-mi mulţumească pentru un articol publicat în apărarea lui Şiugariu. A sunat şi la redacţie. Când am auzit pentru ultima dată vocea ei blândă, vindecătoare.
A scris şi ministrului de externe: „Soţul meu şi-a iubit ţara; venea din Ardealul atâta vreme subjugat, era refugiat ca mulţi alţii, pe care a încercat să-i ocrotească pe cât a putut. Sunt şi rămân Lucia Soreanu Şiugariu, soţia poetului erou Ion Şiugariu, pentru iubire şi adevăr”.
MAE a recunoscut profanarea memoriei lui Ion Şiugariu. Până în ultima clipă a vieţii, a apărat onoarea şi jertfa lui Ion Şiugariu. Dând literaturii române opera unui scriitor valoros. Fără energia Doamnei Lucia, Şiugariu rămânea multă vreme necunoscut în frumuseţea lui intelectuală.
Acum, după 70 de ani, se întâlnesc pe tărâmuri liniştite. Doamna Lucia s-a născut şi a plecat în luna decembrie. Zic, fără teama de a exagera: O, Santa Lucia! Dealtfel, un frumos descântec liric al lui Şiugariu, închinat ei.
Wilmington, decembrie 2015
