Sprijin pentru mai mulţi tineri instituţionalizaţi

0
581

Zeci de tineri din sistemul de protecţia copilului au fost sprijiniţi să-şi găsească un loc de muncă, prin intermediul unui proiect derulat cu fonduri europene. În plus s-a reuşit înfiinţarea a 14 structuri de Economie socială în cadrul cărora au fost încadrate persoane din grupuri vulnerabile: de la tineri instituţionalizaţi până la familii numeroase, familii monoparentale, femei aflate în situaţii de risc, dar şi persoane de etnie romă. Proiectul a fost implementat în regiunea de Nord-Vest, dar şi în regiunea Bucureşti-Ilfov.

Tinerii care părăsesc sistemul de protecţia copilului sunt de multe ori dezorientaţi. Aceştia nu ştiu ce cale să aleagă. În plus, de­seori se lovesc de piedici sau chiar de refuzul de a fi angajaţi într-un anumit loc de muncă. Pentru aceste persoane a fost gândit un proiect care să-i ajute să se formeze profesional, dar şi să-şi găsească un rost în viaţă. Astfel, în Maramureş, dar şi în judeţele Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, precum şi în regiunea Bucureşti-Ilfov a fost derulat proiectul „Economie Socială – Responsabilitate socială de la Nord la Sud”. Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 14 luni şi jumătate şi a fost implementat de Consiliul Judeţean Maramureş, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială ASSOC şi Asociaţia Centrul de Cercetare şi Formare a Universităţii de Nord Baia Mare. Demarat în luna octombrie 2014, programul s-a încheiat în această lună.  Proiectul a dat posibilitatea dezvoltării de cunoştinţe şi competenţe noi pentru zeci de tineri care au părăsit sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, dar şi pentru sute de femei aflate în situaţii de risc. De asemenea au fost implicate peste o sută de familii cu mai mult de doi copii, 100 de familii monoparentale şi peste 200 de persoane de etnie romă. În plus, au fost create 14 structuri de economie socială, ultima structură fiind inaugurată recent la Hoteni. „În cadrul acestui proiect, 40 de tineri provenind din sistemul de protecţie a copilului au beneficiat de servicii de ocupare, respectiv informare, consiliere, mediere, formare profesională, reuşind astfel să obţină noi abilităţi pentru a se integra în piaţa muncii formale, cât şi în structurile de economie socială create în cadrul acestui proiect. În urmă cu o lună am deschis la Hoteni Centrul Bunul Samaritean. Acolo vor fi găzduiţi zece tineri provenind din sistemul de protecţie al copilului care, pe lângă servicii de consiliere, ca o noutate, vor putea beneficia şi de terapie ocupaţională, adică ei vor crea obiecte de artizanat, făcând astfel transferul obiectelor tradiţionale din mediul rural spre cel urban”, a declarat directorul executiv al DGASPC Maramureş, Alina Coste Mădăras. Printre structurile de economie socială care au fost înfiinţate se mai numără un hostel, în Ocna Şugatag, care oferă servicii de cazare pentru turiştii cu buget restrâns, un centru în care tinerii cu vârsta peste 18 ani care părăsesc casele de tip familial beneficiază de servicii de cazare, dar şi ateliere creaţionale, căsuţe cu tradiţii în Ocna Şugatag şi Mara unde se comercializează produse tradiţionale ardeleneşti, precum şi o spălătorie auto, o curăţătorie chimică şi un centru de croitorie şi broderie. Oficialii DGASPC Maramureş au mai arătat că proiectul a fost binevenit în principal pentru tinerii instituţionalizaţi care au nevoie de a fi sfătuiţi şi sprijiniţi, atunci când pleacă din sistem. „Acest proiect a venit ca o mănuşă pentru că tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului, de multe ori, riscă să se confrunte cu excluziunea socială, iar acest proiect a venit în momentul potrivit”, a precizat Alina Coste Mădăras.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.