Grup de tineri din Republica Moldova, în Maramureş

0
364
Oaspeţii din Republica Moldova, în vizită la Mănăstrirea Bârsana

Un grup de tineri moldoveni, de peste Prut, din Republica Moldova, a venit în vizită în Maramureş. Aceştia au sosit în cadrul programului „Cunoaşteţi-vă Ţara”, iniţiat de către Platforma Unionistă „Acţiunea 2012” din România, în colaborare cu Mişcarea Civică „Tinerii Moldovei” din Republica Moldova.

Cu ocazia apropiatei aniversări a 100 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918, cele două mişcări civice unioniste şi-au propus ca în perioada 2016-2018 un număr de 100.000 de moldoveni de peste Prut să viziteze România. Astfel, din luna mai a acestui an, pe drumurile ţării noastre au început să circule autocare cu „fraţi de peste Prut”: „Din toate raioanele Moldovei şi din capitala Chişinău, zeci de autocare au împânzit şoselele României purtând cu ele câteva mii de copii, tineri şi adulţi, dornici de a vedea, unii pentru prima dată, ţara mamă, dar şi pentru a cunoaşte aceste locuri. Dintre aceste grupuri, trei au avut ca destinaţie Maramureşul Voievodal şi bineînţeles centrul administrativ şi economic al judeţului nostru, oraşul Baia Mare. Grupul care ne-a vizitat judeţul în perioada 30 septembrie – 2 octombrie a avut drept coordonator o studentă, în anul II, a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Stat din Republica Moldova, Alina Ambroş. Oaspeţii, în număr de 35, au provenit din mai multe raioane precum: Ştefan cel Mare, Basarabeanca, Edineţ, Nisporeni, Criuleni, dar şi din capitala Chişinău. La sosire în Baia Mare am preluat grupul. După o masă caldă oferită de firma Aramis, tinerii au mers la Liceul „Emil Racoviţă”, unde li s-a asigurat cazarea de către corpul profesoral condus de directorul prof. Maria Pop. Cele două entităţi sunt singurele care ne-au oferit sprijinul. În aceeaşi seară am făcut turul oraşului. Oaspeţii noştri au fost încântaţi de cum arată luminat Baia Mare noaptea. A doua zi tinerii au vizitat Centrul istoric al oraşului, cu edificiile care dau un farmec aparte localităţii: Turnul Ştefan, Casa Elisabeta, vechiul han Vulturul Negru (actualmente Centrul de Afaceri), rămăşiţele Porţii de Nord a oraşului, bisericile catolice şi reformate, Şcoala iezuiţilor, Monetăria Statului – actualul Muzeu de Istorie şi Arheologie, fostul hotel Ştefan, precum şi actualul hotel Minerul, aflat în paragină. După acest tur al centrului istoric băimărean, oaspeţii au vizitat Mănăstirea Bârsana, un adevărat templu al spiritualităţii ortodoxe din acest frumos colţ de ţară numit Maramureş. Grupul a fost primit aici de măicuţa Filofteia, care le-a prezentat adolescenţilor istoricul acestui locaş de cult. Următoarea oprire a fost la Muzeul Victimelor Comunismului – Memorialul Durerii de la Sighetu Marmaţiei. Aici, absolut toţi, indiferent de vârstă, au rămas foarte impresionaţi şi răvăşiţi de ima­ginile văzute. Unii chiar au depistat, printre persoanele care au fost încarcerate aici, oameni din Moldova de peste Prut. Din vizită nu a lipsit nici Cimitirul Vesel de la Săpânţa, Mănăstirea Peri sau malul râului Tisa. Unora le-au dat lacrimile de emoţie când s-au văzut pe malul apei”, a declarat Ioan Ciocian, membru activ al Platformei Unioniste „Acţiunea 2012”. „Nu credeam că o să ajung vreodată să mi se îndeplinească acest vis, să ajung de pe malul Nistrului, unde locuiesc, pe malul Tisei”, a spus o profesoară din grupul de moldoveni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.