Mădălina Horincar e pe scenă de când era de-o şchioapă. A participat la numeroase festivaluri de muzică uşoară din ţară şi din străinătate şi a fost invitată în multe spectacole. Mădălinei îi place să cânte şi simte că mai are multe de dăruit, publicului. E absolventă a Liceului de Arte din Baia Mare, secţia canto clasic, dar şi a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la aceeaşi specializare: canto clasic. În plus, a urmat un masterat la Universitatea de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. O perioadă a abandonat cariera solo pentru a-i pregăti pe micuţii talentaţi, dar şi pe adolescenţii sau adulţii care vor să pătrundă în tainele muzicii uşoare. Spune că activitatea desfăşurată la şcoala de muzică pe care a înfiinţat-o, „Insieme Music School”, îi dă mari satisfacţii. Chiar dacă uneori e supărată atunci când intră în sala de repetiţii, imediat se lasă copleşită de iubirea şi îmbrăţişările cu care e întâmpinată de micuţii pe care îi pregăteşte. Recunoaşte că are emoţii mari atunci când un elev de-al său participă la vreun concurs, iar bucuria e una pe măsură atunci când copilul reuşeşte să cucerească un premiu. Pentru Mădălina Horincar, dar şi pentru elevii săi, acest sfârşit de săptămână e unul special. Pentru că sunt doi ani de când activează Insieme Music School, profesoara a decis să organizeze o petrecere în cadrul căreia copiii vor susţine momente artistice, încântându-i pe părinţi şi pe invitaţi.
R: Cum ţi-a venit ideea înfiinţării unei şcoli de muzică?
M.H.: Am cochetat încă de când eram micuţă cu muzica uşoară. Eram elevă la Palatul Copiiilor şi obişnuiam să particip la spectacole şi concursuri naţionale şi internaţionale pentru copii şi adolescenţi. După ce am finalizat studiile, m-a întrebat cineva dacă mi-ar plăcea să lucrez cu copiii, să predau nişte ore. Am zis că da. Am început să colaborăm, iar pe parcurs m-am gândit că cel mai bine ar fi să lucrez pentru mine, să îmi deschid propria şcoală de muzică. Aşa am luat această decizie. La început a fost destul de greu. Nu ştiam cum pot decurge lucrurile, dar pe parcurs s-au aşezat şi am avut din ce în ce mai multă încredere că va funcţiona.
R: Ai avut vreun model în momentul în care ai decis să deschizi această şcoală?
M.H.: Ştiam că se caută aşa ceva. Copiii care cântă vor să lucreze şi în particular. Am zis că cel mai bine ar fi ca totul să se desfăşoare într-un cadru organizat unde să se poată face aceste ore cu profesori specializaţi.
R: Cine predă la şcoală?
M.H.: În afară de mine, mai este o colegă, Alexandra Zeca. Ea mă ajută şi îi formează pe începători.
R: Cum e activitatea cu copiii?
M.H.: E extraordinar. Îţi aduce nişte satisfacţii pe care nu am crezut că le voi avea vreodată. În momentul în care muncim şi ajungem să participăm la un concurs şi să obţinem un premiu sau mai multe premii suntem emoţionaţi până la lacrimi. E o fericire ieşită din comun. Plus că în fiecare zi ei îmi aduc pe chip fericire, zâmbete, bună dispoziţie. Oricât de supărată aş fi dimineaţă, dacă am o problemă, imediat ce am intrat în sala de repetiţii, copiii mă îmbrăţişează şi mă schimb total.
R: Ştiu că aţi obţinut şi câteva rezultate frumoase
M.H.: Am să amintesc ultimele rezultate pe care le-am avut. La Piatra Neamţ, la sfârşitul verii, am fost la un concurs internaţional unde am reuşit să câştigâm un trofeu, trei locuri II, trei premii întâi, premii speciale şi menţiuni. Am luat cam tot ce se putea lua acolo pentru că am fost şi destul de mulţi participanţi de la Insieme Music School. Ultimul concurs la care am participat a fost la Sighişoara, acum două săptămâni, la Vocea Cetăţii, unde a fost şi un juriu extraodinar format din: Stela Enache, Viorel Gavrilă, Nicolae Caragea, Horia Moculescu. Acolo am luat trofeul la categoria 15-18 ani, locul întâi şi la categoria mai mică, locul III. Am avut multe premii întâi de-a lungul acestor doi ani, premii II şi trofee. Văd că este din ce în ce mai bine, tot mai multe premii. Ne bucurăm.
R: Au trecut doi ani de când s-a înfiinţat şcoala. V-aţi gândit să marcaţi acest moment într-un mod mai special?
M.H.: Sâmbătă, 29 octombrie, vom sărbători doi ani de activitate. Cu această ocazie vom organiza un moment aniversar la Restaurantul Athos. Vor fi prezenţi toţi copiii care urmează aceste cursuri, iar părinţii şi invitaţii lor îi vor asculta cântând, se vor distra alături de noi. Vom avea şi un tort foarte mare pe care ei îl aşteaptă cu nerăbdare şi sper să ne simţim bine în acest cadru cald.
R: Cine poate frecventa această şcoală?
M.H.: Poate veni oricine. Am copii de cinci ani care vin la ore, dar am şi adulţi cu vârsta de peste 30 de ani care fac acest lucru din pasiune sau pentru a-şi umple timpul liber, pentru a se relaxa.
R: Care e programul cursurilor?
M.H.: Fiecare îşi stabileşte orarul. Orele sunt individuale şi atunci îţi alegi o oră, o zi în cursul săptămânii. O dată la două săptămâni, sâmbăta, ne întâlnim pentru a avea un curs colectiv unde urmează să ne cunoaştem mai bine, pentru a ne împrieteni, pentru a ne distra. De exemplu sâmbăta trecută am aniversat o fetiţă care şi-a serbat ziua de naştere alături de colegi. Şi a fost frumos.
R: Unde se pot adresa cei care vor să urmeze cursurile Insieme Music School?
M.H.: Mă pot căuta pe facebook, aşa mă găsesc majoritatea: Mădălina Horincar. Acolo am şi numărul de telefon. Mă pot contacta telefonic sau pot să îmi scrie în privat. Sediul şcolii este pe strada Izvoarele. Cei care vor să urmeze cursurile şcolii vor trece printr-o mică testare, să-i cunosc, să le spun părinţilor dacă micuţul are calităţile necesare pentru a începe aceste cursuri, respectiv ureche muzicală, simţ ritmic, puţină prezenţă artistică. Totuşi eu nu pot să le spun din start copiilor că nu sunt talentaţi. Pot să le zic că vom face câteva şedinţe, iar în timp dacă eu consider că nu reuşim să evoluăm îi voi îndruma spre a face altceva.