Elevii din clasele mari de la Colegiul Naţional “Vasile Lucaciu” din Baia Mare au invitat patru redactori şi scriitori la o oră de jurnalism şi literatură. Sala de festivităţi a fost plină. Cîndva am fost şi noi tineri, intimidaţi de maturi, dar dornici să urcăm pe scara profesională şi socială! Deodată cu experienţa vine şi înţelegerea faptului că important este să dai celor din jur măcar cît ai primit de la ei!
Odată şi odată trebuie să stopăm risipa de energie umană şi primul pas trebuie să îl facă cei din frunte, adică politicienii, şi pînă jos la noi trebuie să coboare regula că cetăţeanul trebuie să dea ca să primească ceva de la societate. Cu toate că acest raţionament este elementar, în lumea românească nu se aplică regula „răsplată după muncă”, funcţionînd o piaţă a compromisurilor, tot în funcţie de cerere şi ofertă. În zadar le spunem noi tinerilor să înveţe, să facă eforturi pentru a cunoaşte o meserie, dacă la angajare nu găsesc loc de muncă pe profil. Absolvenţii de facultate lucrează în cu totul alte domenii (un jurnalist cu diplomă s-a recalificat ca agent imobiliar, de exemplu). Un absolvent de liceu sportiv va ajunge zugrav în Paris…
Societatea este bulversată şi scara valorilor nu mai garantează că tînărul care are meserie va avea şi loc de muncă. Nici că individul necinstit şi incorect va plăti pentru faptele sale anticetăţeneşti. Lupta se duce să iei de la grup şi de la semeni, ceea ce degradează fiinţa adîncă pînă la anulare. Cerşetorii şi milogii pot fi înţeleşi, ei cer de mîncare pentru că le chiorărie pîntecele, dar profitorii de toate calibrele nu găsesc nici un fel de înţelegere la noi, decît poate aceea că sînt slabi din fire. Astăzi, corupţii dau statul în judecată şi caută căi de scăpare prin portiţele legislative. Se auto-amăgesc, o virgulă nepusă la locul ei poate duce la anularea unor dovezi, dar nu le va readuce stima de sine pierdută.
Este grav că oamenii corupţi nu-şi recunosc greşelile, ceea ce îi condamnă nu doar la lipsa noastră de respect, ci şi la damnare interioară, pierderea umanităţii fiind pedeapsa maximă. Trebuie deci să facem pace nu doar cu societatea, ci şi cu noi înşine. Nu avem voie să luăm din puşculiţa publică, nu avem dreptul să nedreptăţim omul de lîngă noi. Tinerii înţeleg aceste lucru, dar se întîmplă adesea un fenomen straniu, dorinţa de putere îi determină pe cei ajunşi în demnităţi publice să se comporte abuziv, semn că au fost abuzaţi la rîndul lor – explicaţia nu îi face mai demni de milă. Discuţia electorală ar trebui să fie despre ce dăm şi ce primim de la societate. Plătim impozite şi taxe şi beneficiem de servicii publice constituţionale. Oamenii muncesc ani la rînd, contribuie la bugetele de stat, iar înapoi se întorc legi discriminatorii, ceea ce îi enervează şi nu mai votează. Preşedintele şi prim-ministrul sînt însă atît de calmi, vorbesc atît de liniştit…
Părinţii noştri au fost o generaţie de sacrificiu, sub dictatura proletariatului. Noi spunem că ne sacrificăm pentru a învinge greutăţile tranziţiei de la democraţia populară la democraţia capitalistă. Foarte probabil, şi fiii noştri se vor sacrifica pentru ceva, ei încă nu ştiu pentru ce, în curînd vor afla… Societatea ne dă mai puţin decît primim, ceea ce determină absenteismul de la urne.
