Tînărul îşi alege o meserie şi învaţă cum să o practice, aşa trebuie să se petreacă lucrurile în profesiile manuale şi intelectuale. Elevul/studentul îşi dezvoltă prin educaţie deprinderi care îl fac mai apoi util şi activ în societate. Însă în lumea „modernă” lucrurile se schimbă, avem aspiraţii prea mari pentru fiii noştri şi nici nu ne gîndim să devină strungari (operatori pe maşini unelte cu comandă numerică, se spune). Nu ţinem seama că aspiraţiile prea înalte se întorc împotriva noastră şi produc frustrare!
Elevii primesc zece în clasele primare şi gimnaziale, ai crede că jumătate din clasă sînt supradotaţi, ceea ce nu poate fi adevărat. Doar 1% dintre oameni au calităţi intelectuale deosebite, ceilalţi sîntem de rînd şi ar trebui să ne mulţumim cu meserii actuale: strungar (uzinele se redeschid), şofer de TIR (cea mai bănoasă muncă), vînzător (acum se numeşte asistent manager), contabil (economist sună mai bine)… Profesorii din şcoli nu îi ierarhizează corect pe elevi deoarece noi, părinţii, le cerem, direct sau indirect, să le dea calificative excepţionale. Ne amăgim că fiul nostru este as la învăţătură şi îl aşteaptă o carieră universitară, academică, deşi în realitate e de rînd. Dezvoltarea personalităţii copilului în acest fel duplicitar va duce la eşec şi la un grad scăzut de satisfacţie în viaţă, deoarece tînărul cu diplomă, dar fără de abilităţi, nu va face faţă cerinţelor. Prin mobilitate, unii se recalifică, devin hairstylişti (tot frizeri, de fapt)… Soldatul nu găseşte bastonul de general în raniţă, nu orice profesor de liceu va fi ales preşedinte al României!
Neglijăm adesea interiorul omului, vrem să ne vedem odraslele sus pe scara socială, însă nu reuşesc profesional şi moral, în vreme ce noi tot le dăm apă la moara dezvoltării lor întîmplătoare, fără un efort susţinut. Greşim dacă îi considerăm incapabili să aibă un ţel în viaţă şi să-şi aleagă singuri un mod de dezvoltare personală, fie şi după şcoala formală. Acest lucru este cu risc, mulţi nu ating niciodată valorile moralităţii şi onestităţii, îşi ratează viaţa, devin aspiranţi veşnici şi nemulţumiţi de ei înşişi.
