Ieri, pe ordinea de zi a Şedinţei extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare s-au aflat 6 proiecte de hotărîre. Primul se referă la modificarea comisiei de validare, care a fost completată cu consilierul Lupşa Ştefan. Apoi, au urmat două proiecte de validare a mandatului de consilier local pentru Creţ Florin Nicolae şi Călăuz Doris Gianina, ambii membri supleanţi pe lista de candidaţi la Consiliul Local din partea Partidului Mişcarea Populară. Cei doi consilieri au depus jurămîntul.
Cel mai „fierbinte” proiect de hotărâre a vizat admiterea plângerii prealabile formulate de Ardelean Radu Daniel, Lupşa Ştefan, Mandra Ioan, Mureşan Dorel Grigore, Pop Alexandra, Pop Ştefan, Pop Viorel, Sinn Clara, Creţ Florin şi Călăuz Doris de revocare a hotărîrii CL, de săptămîna trecută, prin care consilierul Niculescu Cristian Ţâgârlaş îndeplineşte atribuţiile de viceprimar.
Secretarul Consiliului local a precizat că respectiva hotărîre a intrat în circuitul civil şi şi-a produs efectul, fiind comunicată Prefecturii, primarului şi persoanei în cauză, şi, în consecinţă, admiterea plîngerii prelabile ar însemna un act ilegal. Cu toate acestea s-a trecut la vot secret şi, cu 9 voturi „pentru”, o abţinere şi un vot anulat, proiectul de hotărîre a fost respins.
A urmat apoi proiectul de hotărâre privind revocarea delegării consilierului local Niculescu Ţâgârlaş Cristian, despre care, din nou, s-a spus că ar fi ilegal. A venit şi un amendament de încetare a mandatului dar, aşa cum s-a întîmplat şi la proiectul anterior, consilierii PNL au părăsit sala şi nu au votat. (v.i.)