CSM Sighetu Marmației, echipă ce activează în Liga 3, a anunțat când se va reuni pentru a pregăti un nou sezon. Echipa antrenată de George Zima are stabilită prima ședință de antrenament pentru miercuri, 9 iulie, de la ora 18, la Stadionul Solovan.
După o primă săptămână de reacomodare la efort, gruparea maramureșeană va disputa, în 16 iulie, și primul test al verii, de la ora 18, la Orașu Nou (Satu Mare), cu nou promovata Unirea Tășnad. Peste trei zile, în 19 iulie, de la ora 11, pe Stadionul Solovan, CSM Sighetu Marmației va primi replica celor de la CS Minaur Baia Mare. Ultimul test din luna iulie este programat pentru 24 iulie, de la ora 18, tot acasă, cu Unirea Dej.
Luna iulie se va încheia însă cu un meci oficial pentru George Zima și elevii săi, pe 30 iulie, când este preconizat primul tur din Cupa României.
„În curând vom reveni și cu informații oficiale despre transferurile echipei și noutățile din lot!”, au mai punctat oficialii clubului sighetean.
Reamintim că în seria din care va face parte CSM Sighetu Marmației se vor regăsi alte două echipe din Maramureș, CS Academica Recea și CS Minaur Baia Mare.
































