Spitalul Vişeu va avea medic cardiolog abia din toamnă

0
866

Mai mulţi locuitori ai oraşului Vişeu de Sus sunt nemulţumiţi de faptul că nu există nici un medic cardiolog în zonă. Grigore Hapca ne scrie: „Suntem foarte nemulţumiţi atât noi, cât şi mai mulţi concetăţeni din Leordina, Petrova, Ruscova, Repedea, Poienile de sub Munte, Săcel, Săliştea de Sus, Bogdan Vodă şi Dragomireşti. Deşi în aceste localităţi cumulate locuiesc mai bine de 100.000 de oameni, de ani de zile trebuie să de deplasăm pentru un consult cardiologic la Borşa ori Sighet. La Borşa, dacă doreşti un control la inimă, te programează la câteva luni, perioadă în care poţi muri de un milion de ori”.
Managerul Spitalului Vişeu, jr. Vlad Ovidiu Cristian ne-a informat că există o domnişoară doctor cardiolog, rezident în ultimul an, care va prelua postul din toamnă: „Anul acesta vom finaliza şi renovările în spital. Vom avea şi cardiolog din toamnă. Din păcate, ducem lipsă şi de alţi medici: internişti, pediatri (avem un singur pediatru pe toată zona, aceştia lipsind inclusiv la spitalul din Borşa). Ne-ar mai trebui medici pentru urgenţă (avem unul singur, iar restul gărzilor le rezolvăm prin colaborare cu alţi medici), pentru ATI (avem un singur medic). Zona este foarte frumoasă însă e cam departe, ce-i drept. În general medicii tineri, ori iau calea străinătăţii, ori se îndreaptă spre clinicile universitare sau din municipiul reşedinţă de judeţ”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.