Colecţii de ceasuri
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş se numără printre puţinele instituţii de importanţă regională din România, care tezaurizează şi valorifică prin expunere o colecţie de orologerie, cu aproximativ 300 de piese. „Colecţia cuprinde piese aparţinând perioadei de timp cuprinsă între secolele XVIII-XX, cu mecanisme fabricate în diferite ateliere europene, respectiv din Germania, Austria, Elveţia, Franţa, Italia, România dar şi din Japonia, America de Sud, Statele Unite ale Americii sau Canada. Predomină pendulele de perete, cu gong şi greutăţi, cu tragere la 8, 10 sau chiar 100 de zile, din secolele XIX şi XX (prima jumătate), a căror mecanisme sunt adăpostite în impresionante cutii (tip mobilă), de construcţie manuală, cu frumoase elemente decorative. Din aceeaşi mare categorie fac parte aşa numitele pendule populare care, la rândul lor, cuprind mai multe feluri de ceasornice. Unele, pendule mai modeste ca dimensiuni, cu arc şi mecanisme sonore, atrag atenţia prin simplitatea decorului şi asemănarea formelor cutiilor de lemn, pendule de acest fel fiind întâlnite în casele intelectualităţii rurale, respectiv a preoţilor şi a dascălilor, în secolul XIX”. Din colecţie se detaşează cele câteva exemplare de ceasuri cu cuc, preferate în lumea satelor îndeosebi, începând cu mijlocul secolului XVIII, când, în Germania a fost fabricat primul orologiu de acest fel, model care, ulterior, se va răspândi foarte repede, fiind mult îndrăgite. „Acest mic muzeu al ceasului, singurul de acest fel din partea nord-vestică a României este adăpostit de complexul arhitectural din arealul fostei Monetării a oraşului Baia Mare, astăzi monument istoric (secolul XVIII) cu o destinaţie firească, aceea de a păstra în timp şi a pune în valoare patrimoniul cultural naţional din care fac parte şi ceasornicele de epocă”.
Omul din spatele aparatului de fotografiat
Până la finele lunii martie, Muzeul Judeţean de Istorie, găzduieşte expoziţia „Suba Zoltán – omul din spatele aparatului de fotografiat”. Suba Zoltán (1911-2009) a fost unul dintre cei mai importanţi fotografi ai oraşului Baia Mare. În prima parte a activităţii sale a realizat fotografii-portret, fotografii de nuntă, fotografii de familie, peisaje din natură şi imagini cu oraşul vechi. După anul 1944, a realizat fotografii-reportaj la diferite evenimente istorice şi politice, culturale şi sportive, dar şi fotografii pentru obţinerea buletinelor şi pentru ziarul „Pentru Socialism”. În cadrul expoziţiei a fost reconstituit un atelier fotografic (specific primelor decenii ale secolului al XX-lea) şi un laborator de prelucrare şi de transpunere a clişeelor pe hârtie fotografică. Cadrul expoziţional este completat de aparate de fotografiat şi clişee pe sticlă din colecţia muzeală, dar şi de documente de arhivă, albume de familie, aparate de fotografiat şi alte obiecte sau accesorii folosite în „camera obscură” din colecţia Suba Zoltán, puse la dispoziţie în scopul valorificării culturale de către Suba Agneta, fiica fotografului băimărean. Programul de vizitare al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş este de marţi până duminică, între orele 10-17. Luni este închis.