Aproape 700.000 de lei plătiţi anual numai pe ajutoare sociale la Coltău

0
531

Problema ajutoarelor sociale este una complicată pentru administraţiile locale din judeţ şi chiar din ţară. Astfel, unele primării achită anual sume consistente, reprezentând obligaţii de plată la venitul minim garantat. Mai mult, beneficiarii acestui venit nu vor să muncească în folosul comunităţii, conform legii, găsind tot felul de tertipuri.

Un asemenea caz se înregistrează şi în comuna Coltău, unde administraţia locală plăteşte anual sume frumoase beneficiarilor Legii 416/2001, privind venitul minim garantat. În schimb, cetăţenii vizaţi refuză munca, prin diferite metode, în cuantumul banilor respectivi, deşi legea îi obligă la efectuarea orelor de muncă la acţiuni de interes local, stabilite de primar: „Am vreo zece familii de romi ce ne fac probleme în comună. Ceilalţi îşi văd de treabă. Am probleme cu ei, cu ajutorul social. Nu-i pot ţine opt ore la lucru. De asemenea, ceea ce lucrează, e superficial. Am avut control pe ajutor, am discutat şi cu doamnele care au venit şi nu este o situaţie clară. Aici legea ar trebui modificată în sensul că, bine, îl ţin pe om până la 65 de ani pe ajutor social, dar după aceea ce se întâmplă cu el?! Cine îl ţine? De asemenea, şi cu ajutoarele astea sociale ar trebui stabilită o regulă: nouă luni de zile îţi dau ajutorul social, dar dacă nu ţi-ai aflat de lucru în această perioadă, la revedere! În Coltău se împart anual 150.000 de euro numai pe ajutor social. Spuneţi-mi vă rog unde mi se reflectă această sumă de bani? Că nu pot lucra cu ei. Ceea ce fac, nu e lucru. Mai mult, trebuie să stai lângă ei. Însă chiar şi aşa nu dau randament. Deci banii pe care-i primesc nu sunt justificaţi. Dar problema asta nu este doar la noi, sau în judeţ, ci pe ţară. Legea ne obligă să le dăm banii, deci este făcută în favoarea lor, că eu dacă vreau să mă angajez înainte de 18 ani nu mă angajează nimeni, dar la ei scrie clar: orice membru din familie care a împlinit 16 ani. Şi ştiţi ce fac? Trimit fete. Eu ce să fac cu ele? Pot să le pun toporul în mână, că avem de defrişat un canal de desecare? Astea sunt problemele mari cu care ne frământăm zi de zi…” a spus Lajos Csendes, primarul comunei Coltău. Cei din comunitatea de romi din Coltău, spun că nu au ajutoare sociale: „Am avut ajutor social, dar ni l-a tăiat primăria. Nu mai avem nimic, nu avem din ce trăi…”, ne-a spus, vizibil iritată, o femeie de etnie romă. „Nu beneficiem de ajutor social. Să ne lase primăria în pace…”, a spus o altă femeie.

Şi în Târgu Lăpuş, aceeaşi problemă…

Tg LapusAdministraţia locală din Târgu Lăpuş nu are multe dosare de ajutor social. Când vine vorba de a folosi totuşi la munca din oraş persoanele ce primesc acest ajutor, primăria se loveşte de aceeaşi problemă: cetăţenii respectivi găsesc tot felul de tertipuri pentru a se sustrage de la muncă, deşi legea îi obligă la acest lucru. Astfel, oamenii aduc adeverinţe de la medic, prin care atestă că sunt bolnavi, sau cei care merg în teren nu lucrează mai nimic, conform spuselor viceprimarului oraşului Târgu Lăpuş, Vasile Kraus: „Dosare cu venitul minim garantat nu avem prea multe. Sunt 16 în prezent. Problema de care ne lovim cu ei însă, este aceea a-i pune la muncă pentru aceşti bani. Este foarte greu să facem ceva cu ei, lucru care se întâmplă în toată ţara, de altfel. Având în vedere că nu sunt mulţi, ceea ce e un lucru bun pentru administraţie, prea puţin îi poţi folosi. În momentul în care ai apelat la ei, sunt bolnavi, vin cu foi de boală. Chiar şi în aceste condiţii îi mai folosim la lucrări conexe. În momentele critice ne mai folosim de ei, cum este deszăpezirea, spre exemplu, însă nu poţi zice că sunt o bază solidă de lucru. Numărul dosarelor de acest gen nu a fost mare niciodată la noi”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.