În cadrul relaţiilor de prietenie cu oraşul ungar înfrăţit cu Seiniul, o delegaţie formată din 33 de persoane a fost invitată să participe la „Zilele sportului” din Sárvár. La eveniment au participat invitaţi din Ungaria şi din oraşele înfrăţite (din Austria, Cehia, Polonia şi România). Din delegaţie au făcut parte: echipa de handbal Junioare 3, antrenată de Aurica Mihalache, reprezentînd CS Seini, care a întîlnit într-un meci echipa similară a oraşului gazdă (scor 9-19, pentru echipa seineană); Hajdu Ramina şi Mark Adoreanu-Kreiger (performeri în dansul sportiv); cadre didactice, medici, consilieri locali, şefi de servicii din cadrul primăriei.
Viceprimarul Octavian Bodea, şeful delegaţiei, a subliniat cu acest prilej valoroasa legătură a celor două oraşe, susţinută anual prin vizite, schimburi de experienţă, o permanentă informare a evenimentelor bilaterale. În cadrul evenimentului, a fost evocată personalitatea regretatei consiliere UDMR Sike Maria. Delegaţia seineană a susţinut concursurile sportive organizate, un punct atractiv constituind crossul internaţional anual de 6, 12 respectiv 24 de ore, în jurul cetăţii Nádasdy. Vestita cetate găzduieşte casa de cultură a localităţii, biblioteca şi muzeul Nádasdy Ferenc, unde marele umanist şi reformator Erdös Sylvester Janos, seinean de origine (important şi proeminent precursor al iluminismului est-european, autorul primei gramatici maghiare şi primul traducător al Noului Testament), este bine reprezentat. Seinenii s-au bucurat în cele două zile de compania primarului maghiar Kondoa Istvan, a secretarului oraşului, dr. Szijártó Valéria, a subsecretarului Sütő Károly (un susţinător al relaţiilor de prietenie) şi a patru consilieri locali.