Din martie 2011, Asociaţia Ecologic este custode al sitului Natura 2000 – ROSCI0089 Gutâi – Creasta Cocoşului, cu rolul de administrare a ariei naturale protejate şi protecţie a valorilor patrimoniului natural ocrotit.
,,Comorile ariei protejate – Gutâi Creasta Cocoşului” este un nou proiect pe care Asociaţia Ecologic în parteneriat cu Primăria Comunei Budeşti îl demarează în această lună şi care se va derula pe parcursul a cinci luni. Scopul proiectului: promovarea valorilor ocrotite în aria naturală protejată şi creşterea nivelului de acceptare al acestuia în rândul comunităţilor locale prin intermediul implicării şcolilor şi a custodelui acesteia. Vor fi organizate acţiuni de educaţie ecologică aplicativă în aria protejată pentru elevii şcolilor din satele aflate la poalele Masivului Gutâi; păstrarea pe termen lung a bagajului informaţional dobândit, va fi asigurat prin distribuirea în şcoli a ghidului de buzunar al florei şi faunei din sit; cunoştinţele asimilate de elevi vor fi etalate la competiţia organizată la finalul proiectului, la care vor fi invitaţi să participe alături de elevi şi dascăli, părinţi, localnici, autorităţi şi mass media locale. Proiectul este finanţat de către Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România prin programul Spaţii Verzi – componenta Arii Naturale Protejate. Coordonator proiect: Emil POP, tel. 0741- 773683.
(fln)