(Interviu cu sculptorul Dr. Ioan Marchiş)
– În parcul Mara din Baia Mare, ai realizat statuia lui Brătianu în 1998 şi a lui George Pop de Băseşti, dar şi ansamblul monumental ”Avram Iancu şi prefecţii”, lucrări înalte de 2,80 m. Te văd lucrând la un alt bust, al lui Iuliu Maniu, care va fi amplasat în acelaşi parc băimărean.
– Cum în Baia Mare trăiesc foarte mulţi sălăjeni, asociaţia acestora doreşte să-l redea pe Iuliu Maniu Băii Mari, Maniu fiind legat de Maramureş şi pentru că şi-a sfârşit zilele la Sighet. Este o recuperare. În Maramureş nu avem încă o statuie a artizanului Marii Uniri, a acestui mare om politic al României. Sper să termin lucrarea în vara aceasta, iar anul viitor, cu prilejul Centenarului României, să dezvelim bustul din bronz. Mormântul lui Maniu fiind necunoscut, soclul bustului va fi o sugestie a mormântului simbolic. E o lucrare la care ţin foarte mult. În faza de început, studiez cu răbdare schiţele, desenele. Realizând machetele mici, execuţia o fac mai repede. În tinereţe, îmi venea o idee şi mă apucam direct de execuţie şi lucram foarte mult, pentru că apăreau greutăţile. Acum, la maturitate, greutăţile mi le fac la început, atunci când concep lucrarea. Formele trebuie să aibă şi o anumită spiritualitate. Nu este suficientă doar o armonie a formelor. Adică o lucrare plastică reuşită, o sculptură reuşită ca volumetrie trebuie să şi transmită ceva. Un pachet emoţional pe de o parte şi o doză de identitate românească şi transilvană pe de altă parte. Un monument nu este numai o lucrare de plastică cum e un tablou, care îţi creează o anumită comoditate în interior sau într-o expoziţie. Un monument de for public trebuie să spună ceva neamului, trebuie să cristalizeze memoria unui neam şi trebuie să fie un obiect plăcut, estetic, să se angreneze bine în spaţiu, cu tot ce stă în jurul lui, să creeze o plăcere plastică, dar totodată să-ţi dea şi o lecţie de istorie şi o lecţie emoţională de identitate. Arta monumentală este o altfel de artă. Poate nu oricine este pregătit sufleteşte să facă artă monumentală. Există mulţi artişti foarte buni, care au ratat intrarea lor în monumentalitate tocmai pentru că sufleteşte sau cultural nu erau pregătiţi să dăruiască o statuie neamului. Nu este suficient să fii foarte bun artist. Pentru a face neamului o statuie, trebuie să fii bun patriot, un om de o cultură , de o dragoste aparte, pregătit să te sacrifici într-un anumit fel. Arta monumentală este un alt tip de artă, o altă meserie.
– Văd că desenezi şi soclul statuii. Cum ai vrea să arate la final?
– Eu ţin foarte mult la acest soclu. Îmi place şi cel al lui Pintea Viteazu, din faţa Jandarmeriei Maramureş, pentru că este o piatră monolitică adusă din Budeşti şi seamănă cu Sfinxul. Acum am făcut o recuperare a mormântului lui Maniu. Cum vezi în schiţă, este un mormânt cu trepte, iar în mijloc are o fereastră spre cer prin care sufletul s-ar putea elibera. Am vrut să recuperez şi mormântul lui, iar bustul să fie în acelaşi timp evocarea mormântului simbolic şi a portretului său. Vreau să-l redau în totalitatea lui pe Iuliu Maniu. Atunci când vom aprinde o lumânare la bust, să avem impresia că ne aflăm lângă mormântul lui. Am încercat şi recuperarea mormântului simbolic, dar şi evocarea lui ca bust monumental.
– Domnule Marchiş, după cum merg vremile în lume, România va prinde Centenarul în linişte şi pace?
– Sigur vom aniversa Centenarul pentru că neamul acesta mai rezistă. Noi suntem un popor cu rădăcini foarte bine înfipte în pământ. Poporul român are cele mai adânci rădăcini, pentru că în Carpaţi s-au format limba ancestrală, primordială. Aici, pe teritoriul actual al României, Ucrainei, Poloniei, Cehiei, Slovaciei, Ungariei, fostei Iugoslavia sau Bulgaria au trăit primele triburi care s-au răspândit în restul Europei. Aici s-a format limba matricială. Noi nu am plecat niciodată de aici. Aceste rădăcini adânci vor face să înmugurim indiferent de vicisitudinile istorice ale vremilor ce vor urma. Am încredere în rădăcinile neamului meu. Să fii maramureşean, să fii patriot înseamnă mai mult decât să fii român. Maramureşenii sunt un fel de cristalizare a identităţii naţionale româneşti. Maramureşul pentru mine este o metaforă, nu este un teritoriu pe care ni-l delimitează harta României, ci este mult mai mare şi înseamnă Rădăcină, Descălecare.
– Cum ai vrea să întâmpini Centenarul?
– Aş vrea să realizez Fusul maramureşean, visul lui Mihai Olos sau al lui Pătru Godja-Pupăză. Aş vrea să facem un monument al Unirii Universale, care să fie reprezentat de un fus mare de bronz. Fiecare artist este născut ca să aducă un aport de identitate şi frumuseţe neamului său şi Europei. Identitatea nu înseamnă numai Maramureş şi România, identitate înseamnă şi Europa. Dar şi Europa trebuie să înţeleagă că acest tăvălug care ne duce spre eficienţa economică s-ar putea să ne ducă spre înstrăinare spirituală. Deocamdată maramureşenii sunt puternici prin faptul că ei gândesc metaforic, ei nu s-au secularizat total. Există aici speranţă, iubire, omenie, există puterea de a pierde timpul plimbându-te şi admirând o floare, un codru. Maramureşenii ar putea exporta în Europa omenia, reîntoarcerea la tradiţie! Dacă omul nu se recuperează în identitatea lui, degeaba are timp sau bani. Trebuie să ştii să recuperezi timpul.
– Domnule doctor filosof, domnule sculptor, vorbeşti ca un poet!
– Îmi amintesc de vorba lui Mihai Olos: românirea Europei! Iată: 4 milioane de români au împânzit Europa. Fac strigături, joacă, doinesc, cântă. Să nu crezi că asta este puţin. Într-o zi, românii vor reveni acasă. României nu i se poate lua nimic, întrucât ea este unitară prin spiritualitate. Trupul ţării poate fi sfâşiat, dar inima ţării, niciodată!
Fotografia a fost realizată în faza de studiu al bustului, în etapa plămădirii din lut. Acum bustul realizat de sculptorul Ioan Marchiş este turnat în ghips şi aşteaptă aprobările Consiliului Local şi ale Ministerului Culturii, după care va fi turnat în bronz.
