Autorităţile locale din Băiţa de sub Codru au o serie de proiecte depuse sau în derulare, cu privire la asfaltarea unor drumuri. Astfel, există un proiect depus pe PNDL, pentru asfaltarea a 5 km de drum comunal, în valoare de un milion de euro. Autorităţile locale aşteaptă să meargă la Bucureşti pentru semnarea contractului de finanţare. De asemenea, mai este un proiect depus pe acelaşi program şi pentru satul Urmeniş, de asfaltare a 1,9 kilometri. Cuantumul lui se ridică la suma de două milioane de lei. Aceste proiecte vin în completarea altor două aflate în derulare: drumul comunal ce face legătura între Băiţa de sub Codru şi Băseşti (DC 90), ce a fost deja asfaltat şi se apropie de finalizare, precum şi a DC 91, în lungime de peste 12 kilometri, ce leagă trei comune – Asuaj, Băiţa de sub Codru şi Băseşti. Aici lucrările sunt în toi.