Poate unii dintre noi nu am luat bine seama că Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în România la 31 august, la aceeaşi dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată dincolo de Prut, în Republica Moldova din 1990. Cine a cunoscut în detalii care a fost zbaterea şi riscul unor intelectuali basarabeni le va prezenta firescul onor. Am avut şansa, care mi-a dat putere argumentului, să-l cunosc pînă la instituţia prieteniei pe un curajos basarabean, un mare admirator al vechimii Maramureşului. Tocmai pentru că aici s-au scris primele texte româneşti. Numele lui este Vlad Pohilă, lingvist, scriitor, jurnalist. Îmi este aproape Vlad Pohilă pentru că a avut (şi are) în sînge molecula riscului. A avut curaj pentru Limba Română în Basarabia cînd totul era în cumpănă. Cu un prilej, în Maramureş, mi-a spus povestea îndrăzneaţă. Cum a participat la Revoluţia alfabetului latin. În 1986 începuse perestroika lui Gorbaciov. S-a trezit şi mişcarea de eliberare naţională în Basarabia. Marea problemă a fost cea a scrisului. Cum îşi pregătea doctoratul din istoria scrisului, şi-a intitulat un capitol al lucrării „Avantajele alfabetului latin în raport cu cel rusesc pentru limba moldovenească” (nu era voie să spui limba română). Conducătorul de teză a rămas îngrozit. A început să scrie articole în presă pe această temă. Conducătorul tezei s-a muiat. Mişcarea pentru limba română şi alfabet latin a căpătat amploare. A cuprins Basarabia şi alte teritorii. Vlad a scris o carte de dimensiuni mici – cu litere slavone – cum să scrii mai uşor, mai corect cu litere latine. Cartea a apărut pe 31 august 1989 cînd Parlamentul de la Chişinău a adoptat alfabetul latin. Cartea a făcut mare vîlvă. Tirajul – un milion de exemplare. Apoi a ţinut cursuri de ortografie românească, ajungînd pînă în Maramureşul din dreapta Tisei. S-a pus problema apariţiei unui ziar cu litere latine. Oficialităţile nu au fost de acord. Ziarul a apărut la Riga unde era Leons Brendis poet, traducător, un apropiat al Maramureşului, căsătorit cu basarabeanca Maria (recent trecută dincolo). Au tipărit primul număr „Glasul” (după glaznostul lui Gorbaciov), pe care l-au dus la Chişinău. Au fost urmăriţi ca în filme. Primul număr s-a făcut nevăzut în cîteva ore. Apoi l-au tipărit la Vilnius. Alături i-au fost Ion Druţă şi Leonida Lari. Am amintit doar un episod din marea bătălie pentru Limba Română în Basarabia. Un mare eşalon de scriitori s-au alăturat acestei Revoluţii întru Alfabet. O redută de luat în seamă rămîne săptămînalul „Literatură şi Artă” condus de poetul şi academicianul Nicolae Dabija, care duce pînă în ziua de astăzi lupta pentru afirmarea Limbii Române în Basarabia. A susţinut prin publicaţia pe care o conduce revenirea la grafia latină şi decretarea Limbii Române ca limbă oficială în Republică. Crede că un popor care se dezice de limba lui se condamnă la moarte. Vom fi cine sîntem cît timp vom vorbi limba noastră. Credem laolaltă că Limba Noastră trăieşte un timp dramatic. Aflu că în Basarabia starea în care se află limba română nu este cea mai fericită. Nicolae Dabija, cel care ne-a fost aproape de multe ori în Maramureş, este o avere a literaturii româneşti. Un om de cultură care a folosit aventura tinereţii pentru o cauză nobilă: pentru identitate naţională, pentru Limba Română şi cultura noastră. El mi-a arătat un gând al lui Caragiale care merită reţinut: „Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată această scumpă carte de boierie a unui neam călit la focul atîtor încercări de pierzanie”. L-am întrebat pe Nicolae ce limbă vorbeşte Dumnezeu? Mi-a răspuns: „Cel de Sus vorbeşte o limbă corectă”. Sînt în acord cu Parlamentul României care afirmă că „importanţa limbii nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite”. Scriu să audă şi Ministerul Învăţămîntului: puneţi Limba Română prima în catalog! Astăzi este Ziua Limbii Române pe cele două maluri ale Prutului. Măcar astăzi să vorbim o limbă corectă. Cea lăsată de la Dumnezeu.
