Începe noul an şcolar şi problemele din învăţămînt se cronicizează, iar factorul politic lasă lucrurile tot în voia lor. Chiar dacă defecţiunile sistemului sînt evidente, are rost să le discutăm şi să propunem soluţii de corectare, ca părinţi şi cetăţeni contribuabili.
MEN are obligaţia să asigure dezvoltarea armonioasă a tuturor beneficiarilor săi, adică elevii să ştie să socotească, să citească şi să scrie, la terminarea gimnaziului/liceului. Strategia nu ar trebui să prevadă excelenţa elevilor, ci atingerea unui nivel minim de educaţie pentru toţi cei din învăţămîntul public, prin acces egal şi aceleaşi condiţii. (Şcolile private au apărut şi la noi şi asigură condiţii pentru excelenţă, dar contracost.)
În clasă, profesorii predau lecţia şi nu le pasă dacă elevii o înţeleg, este mai comod să nu interacţioneze cu sala. Cele mai vizibile minusuri apar la matematică, elevii termină clasa a VIII-a şi nu cunosc radicalul. Oare de ce profesorul nu-i va atrage pe micii oameni de partea luminii, de ce îi lasă în întunericul minţii? Din comoditate şi lipsă de control.
Examenele sînt supravegheate audio şi video, cu patru camere, la capacitate şi bac şi în acelaşi mod ar trebui să fie supravegheaţi şi profesorii la ore. Altă soluţie mai simplă (şi nu foarte scumpă) de a-i pune pe profesori la treabă nu există, decît aceea de a-i supune unor controale la fiecare curs. Ar fi sub control şi elevii care tulbură ora.
Ministrul Pop Liviu a introdus din acest an cutia pentru telefoane mobile. Nu este în regulă să impui aşa ceva, mai bine ar fi ca părinţii să ştie ce face fiul lor la ore, cu dovada video şi audio pusă de şcoală la dispoziţia lor. Sistemul îi protejează însă pe profesori, le oferă salarii mari, siguranţă pe post şi linişte profesională. Ca dovadă, cazurile de expulzare pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, sînt rarisime, deşi orice sistem uman are rebuturi de 1-2%.
Calitatea învăţămîntului de stat e slabă, cheltuim pentru educaţia obligatorie, publică, dar rezultatele sînt sub posibilităţi. Grădiniţele, şcolile, liceele şi facultăţile nu reuşesc să le ofere beneficiarilor o educaţie cu atingerea potenţialului. Deci tinerii intră în viaţa profesională nepregătiţi. Tot statul vine în ajutorul lor şi cheltuie din nou pentru cursuri de calificare, burse de ucenicie la locul de muncă, ajutoare de şomaj de cum ies de pe băncile şcolii sau universităţii… Sîntem prea săraci să cheltuim bani fără de folos.
Românii care muncesc în Occident fac cele mai grele şi mai slab plătite munci, pe care localnicii le refuză. Are loc o exploatare intensă, cu uzarea forţei de muncă a acestor tineri, astfel că după zece ani se întorc acasă sleiţi de puteri, pentru a se odihni. Şcoala românească produce salariaţi necompetitivi profesional, fără de identitate culturală, etnică, lingvistică, religioasă, ceea ce îi face să emigreze mai uşor. Munca le va fi un chin, dacă nu sînt pregătiţi. Fără integritate, fără valori etice, dacă profesorilor nu le pasă, tinerii cad în capcane şi pierd sensul vieţii. Sîntem responsabili ca societate de dezvoltarea lor etică şi morală.
La ora aceasta, şcolile şi profesorii se autoevaluează, aceasta este modalitatea legală pentru a măsura activitatea în învăţămîntul preuniversitar. Cu alte cuvinte, profesorii se controlează ei pe ei înşişi. E fără logică! Sistemul aplică o metodologie superficială de evaluare a performanţelor profesionale, de vreme ce măsurarea muncii nu-i obiectivul principal. Profesorii lucrează la clasă, o demonstrează prin fişele de activitate şcolară, dar o fac la un nivel de calitate inferior, dovadă fiind rezultatele.
De vreme ce sursa de finanţare este bugetul public, Ministerul Educaţiei are datoria să scoată şcolile din acest con al ineficienţei, printr-o reformă modernizatoare, cu rezolvarea problemelor cronice de control. Introducerea supravegherii video-audio ar fi un pas logic, pentru a pune presiune pe profesori şi elevi deopotrivă.
