PS Academy pregăteşte ediţia de iarnă a festivalului “Preparing Stars”. Evenimentul se va desfăşura în perioada 24-25 noiembrie în Baia Mare. Festivalul este deschis tuturor copiilor şi tinerilor cu vârsta între 5 şi 18 ani din grădiniţe, şcoli, palate / cluburi ale copiilor (de stat sau private), atât din România, cât şi din străinătate. În cadrul competiţiei vor fi mai multe secţiuni pe categorii de vârstă, piese în limba română, piese în limba străină, categoria Winter’s Day, categoria SHOW. În cadrul fiecărei secţiuni vor fi puse în joc menţiuni, premiile III, II, I şi trofeul categoriei. Ca o noutate, va exista juriu separat, care pe parcursul întregului concurs, va puncta concurenţii pentru partea de show, prezenţă scenică, atitudine, la final urmând să se acorde premii suplimentare. Înscrierile se pot face până în 8 noiembrie la adresa de email: ps4academy@gmail.com. Taxa de înscriere este cuprinsă între 100 şi 150 de lei, în funcţie de secţiunea aleasă. Obiectivul festivalului este selecţia şi promovarea tinerelor talente în desăvârşirea unui act artistic complet, în stimularea spiritului de competiţie, a comunicării şi a fair play-ului între participanţi.
Mai multe detalii pot fi obţinute de la adresa. https://psmusicacademy.blogspot.ro/p/festival-winters-edition.html.