Administraţia locală din oraşul Săliştea de Sus are în plan construirea unui Centru de zi pentru vârstnici. Acesta va fi amplasat în fostul sediu al primăriei şi va beneficia de 33 de paturi. Cei care vor veni aici vor fi găzduiţi pe timpul zilei, un ONG ocupându-se de această activitate.
Proiectul va fi realizat din fonduri europene şi va costa puţin peste o jumătate de milion de euro. Pe acelaşi program, se doreşte şi reabilitarea şcolilor şi a casei de cultură din oraş.
Ştefan Iuga, primarul oraşului, ne explică: „Avem depus un proiect pe POR, referitor la construcţia unui centru de zi pentru persoane vârstnice. Acesta se va construi în fostul sediul al primăriei şi va avea în jur de 33 de paturi. Va oferi în timpul zilei asistenţă pentru vârstnici, deoarece avem un parteneriat cu un ONG. Noi am trimis documentaţia în vară, proiectul fiind în evaluare. Investiţia va fi în cuantum de 2,4 milioane lei. Tot pe Programul Operaţional Regional, mai avem un proiect de eficientizare energetică la şcoli şi la casa de cultură. Clădirile vor fi izolate, dotate cu centrală termică, schimbate reţelele de curent electric. Vor fi montate şi panouri fotovoltaice. Suma lucrărilor la acest proiect este în valoare de 406.820 lei, fără TVA”.