La Festivalului Naţional al Artiştilor Amatori din MAI, Florin Gherman a obţinut locul I

0
393

Poartă uniforma de poliţist dar are şi alte talente. Agentul de poliţie Gherman Florin a reprezentat cu succes Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional al Artiştilor Amatori din MAI, unde a obţinut locul I la secţiunea interpretare muzică populară.
Atunci când nu poartă uniforma de poliţist, agentul Florin Gherman îmbracă costumul popular. În perioada 23-27 octombrie, poliţistul a participat la Festivalul Naţional al Artiştilor Amatori din MAI, organizat, la Centrul Cultural al comunei Taşca, judeţul Neamţ. Manifestarea, cu caracter de concurs, a avut scopul de a promova talentul, creaţia artistică şi aptitudinile interpretative ale personalului MAI.
Şi de această dată poliţistul a urcat pe scenă încrezător, demonstrându-şi talentul în faţa mai multor colegi de breaslă din cadrul MAI, cu care a concurat. A reuşit să convingă juriul şi să obţină locul I la secţiunea interpretare muzică populară.
“Pe lângă concurs, a fost un bun prilej de a mă întâlni cu colegi din celelalte arme ale Ministerului Afacerilor Interne, din toate zonele ţării, de a petrece alături de ei clipe minunate şi, dincolo de relaţiile de serviciu, de a lega prietenii” – a declarat Florin Gherman.
Conducerea IPJ Maramureş îl felicită pentru reuşita sa şi-i urează mult succes pe mai departe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.