În Poienile Izei, economia comunei, bazată pe agroturism

0
1043

Turiştii reprezintă o resursă importantă în economia comunei Poienile Botizei, în care alte activităţi economice nu prea există. Astfel, mai mulţi localnici şi-au transformat casele în pensiuni şi trăiesc de pe urma agroturismului ecologic.

Zona, fiind una cu tradiţii strămoşeşti păstrate cu sfinţenie, atrage ca un magnet turiştii veniţi din toată ţara, dar şi de peste hotare. Vasile Dunka, primarul din Poienile Izei, ne-a explicat: „Toate gospodăriile la noi în comună se organizează în aşa fel încât îşi produc cam tot ce au nevoie pentru traiul zilnic şi chiar mai mult decât pot consuma. A început să se dezvolte foarte mult activitatea de agroturism. Vin destul de mulţi turişti români şi străini în localitate. Ne avantajează foarte mult zona şi calitatea oamenilor, tradiţiile păstrate. Avem biserica patrimoniu UNESCO, care e una dintre cele mai frumoase dintre bisericile de lemn, inclusă în «Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania». Lăcaşul de cult este foarte bine conservat şi intervenim oricând este nevoie pentru a susţine anumite proiecte, lucrări, în a o păstra în cele mai bune condiţii. Însă factorul uman este foarte important în dezvoltarea agroturismului şi a relaţiilor dintre oameni. Avem foarte multe puncte de interes local, izvoare de apă minerală. De asemenea, există un loc ce este unicat în judeţul nostru, un vârf de colină de unde se vede tot Maramureşul istoric. Deci, din vârful Măgura, într-o zi senină, se poate vedea tot ţinutul acesta mirific. Avem în jur de 20 de pensiuni pe raza localităţii, cu diferite capacităţi de cazare. Mai există multe solicitări în curs de evaluare. Agricultura mare merge, dar mai puţin, că nu o favorizează zona noastră. Dar se poate trăi din agricultură. Aici la noi este şi o zonă ecologică, fiind departe de marii poli de dezvoltare, aşa că natura este puţin poluată cu tot felul de substanţe chimice. Avem meşteri populari, femei care ştiu să brodeze frumos, deci se păstrează multe meşteşuguri vechi prin oamenii care le-au perpetuat. Partea bună e că şi tinerii mai preiau cunoştinţele de la cei în vârstă pentru a duce aceste meşteşuguri mai departe. Şi folcloric stăm bine, de la noi plecând unii dintre cei mai renumiţi artişti de muzică populară, precum Florentina şi Petre Giurgi, fraţii Florea, Ion Pop. Deci toţi se trag de la noi din localitate. Ei sunt vârfurile care au plecat, însă sunt foarte mulţi care activează pe plan local, ce au rămas în sat”.

Localnicii s-au obişnuit cu turiştii

Vasile Dunka, primarul din Poienile Izei
Vasile Dunka, primarul din Poienile Izei

Sătenii din comună sunt gazde primitoare pentru turiştii care sosesc în localitatea lor indiferent de anotimp: „Aici, la noi în sat, vin turişti cu sutele, din ţară şi străinătate. Ei ne vizitează atât vara, cât şi iarna, continuu. Dar vara stau maşinile turiştilor la rând la vizită. De asemenea, toţi cei cu pensiuni au clienţi. Mâncarea este bună, tradiţională, condiţiile sunt bune. Oamenii şi-au pregătit casele special pentru a primi turişti. Deci, cam numai turismul mai mişcă satul din punct de vedere economic, că altceva nu prea mai este”, ne-a spus doamna Maria Ilenei. „Turiştii vin, mai ales de sărbători. Avem şi mai multe pensiuni, oamenii şi-au construit acasă asemenea pensiuni. Noi ne lucrăm terenurile şi creştem animalele, aşa că ne producem cam ce ne trebuie: carne, slănină, ouă, lapte, brânză, de astea”, a explicat badea Vasile, un alt localnic. „Vizităm Maramureşul cu familia, ori de câte ori avem ocazia. Sunt locuri de basm. Este pentru prima dată când venim aici în sat, însă ai ce vizita. Tradiţiile se păstrează cu sfinţenie, mâncarea este tradiţională. Stăm la o pensiune foarte frumoasă. Vremea nu ne prea ajută, dar locurile sunt de vis. Şi bisericuţa din lemn, patrimoniu UNESCO, este spectaculoasă. Vom reveni în Maramureş oricând vom avea puţin timp liber”, a spus George Manolache, un turist din Bucureşti. Comuna are tipărit şi un ghid turistic din care cei care vizitează zona pot afla detalii despre toate punctele de atracţie ale localităţii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.