Utopia ungară

Premierul Viktor Orban este aproape sigur de victoria partidului său în alegerile parlamentare ce vin în Ungaria pe 8 aprilie 2018 şi de aceea îşi permite să critice „botniţa” de la Bruxelles, „islamizarea” Europei şi „lesa” de la FMI, lăsînd însă impresia de fanfaronadă!
Viktor Orban este un utopic întîrziat, cu obiceiuri politice din secolul XIX, cînd Ungaria era milenară, sfîntă, imperială. Visînd la trecut, nu vede că Europa occidentală este creatoare de democraţie, civilizaţie, progres, prosperitate. Ungaria dă lecţii şi statelor vecine, pe care le şantajează fără scrupule cînd prinde o cît de mică ocazie. Istoria din secolul XX s-a jucat în Occident, acolo s-au făcut progrese ştiinţifice şi tehnologice, iar ţările din Est au rămas în urmă inclusiv politic, social, economic. Vestul are experienţă în politica ghidată de nevoile oamenilor, în vreme ce statele din fostul lagăr socialist au rămas îngheţate în proiect şi pun accentul pe stat, nu pe drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Ungaria este orgolioasă, a administrat teritorii în ţările învecinate, însă după dezmembrarea blocului sovietic era de aşteptat să scape de coşmarul imperiului medieval şi să se trezească din reveria că-i stăpînă peste alte popoare. Viktor Orban se îmbată cu propriile iluzii, iar ungurii se pare că îl susţin spre un nou mandat în fruntea guvernului. Ungaria va rămîne, probabil, blocată pe linia conservatoare, naţionalistă, populistă, cu accente extremiste. Prin urmare, pe această coordonată este educată tînăra generaţie, cu tentă xenofobă şi şovină, ceea ce ne poate crea disconfort şi nouă – nu-i plăcut să fii vecin cu oameni care se uită cruciş la tine! Cu atît mai mult cu cît Viktor Orban are succes la poporul său, pe care îl vrea cu o singură voinţă de fier. Este de aşteptat ca tînăra generaţie să refuze patriotismul fără bun-simţ!
Un popor care refuză să se deschidă va sfîrşi prin a se izola şi a se închide în sine, ceea ce denotă dificultăţi de adaptare. Cuvîntul de ordine al politicii maghiare este „noi”, ca dovadă fiind maghiarizarea insistentă. În urmă cu 100 de ani, în Ungaria trăiau 600.000 de români, mai ales în apropierea graniţelor cu România. Azi, doar 30.000 de cetăţeni unguri se mai declară români. Spre deosebire, România anului 1918 cuprindea 600.000 de maghiari, iar astăzi sînt peste un milion de cetăţeni români de naţionalitate maghiară. Ungurii răspund excesiv la nevoia de identitate.
Prima învăţătură ar fi să renunţăm la convingerile utopice că statul îi face pe oameni fericiţi (ţineţi minte omul nou şi societatea socialistă multilateral dezvoltată?). În secolul tehnologiei informaţiei, nu ne mai putem apăra cu ziduri, nu ne mai putem separa prin legi. Au greşit regimurile totalitare, au blocat graniţele, însă libertatea nu poate fi negociată! Problema ungurilor este să înţeleagă că Europa s-a deschis spre Ungaria, cu toate riscurile. Euroscepticismul lor nu este fericit, nu dovedeşte recunoştinţă. Politica lui Viktor Orban este oportunistă, caută voturi, nu binele ţării.
Ungaria nu înţelege civilizaţia europeană, fapt explicabil prin izolarea din perioada totalitarismului, dar n-a fost obligată să adopte modelul acesta de democraţie, iar dacă a făcut-o, atunci trebuie să respecte drepturile omului. Cu pretextul combaterii emigraţiei şi a adepţilor lui Soros, Ungaria tinde să devină un stat autoritar, asemănător în unele privinţe cu cel marxist-leninist. Dacă poporul şi politicienii unguri vor alege calea separării de lumea occidentală civilizată, utopia spre care tind se va transforma în distopie. Semne sînt, ziare manipulate, biserica aservită, civilizaţia aparentă, rasismul avansat, fantasmele că străinii vor invada Europa, statul autoritar, poporul revendicativ, discursul politic poluat. În faţa acestei situaţii, ungurii trebuie să vadă că lumea este diversă, că se bazează pe diferenţe, nu pe uniformizare şi masificare!