Legea cadru a salarizării personalului din instituţiile publice nr. 153/2017 se dovedeşte discriminatorie şi deja apar noi revendicări sindicale, cu riscul să fie compromis deficitul bugetar de 3%. Ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, n-a reuşit să facă o lege unitară şi doar demisia sa ar fi onorabilă!
Din păcate, apar derapaje precum Legea 153, ca efect al concurenţei exacerbate între partidele parlamentare. Lipsa de precauţie financiară a determinat puterea politică să dubleze-tripleze brusc salariile din sistemul public. Cel minim pe economie a crescut de trei ori, fără negociere cu partenerii sociali – ar fi fost totuşi de preferat să fie consultaţi specialiştii, să evalueze efectele şi să le raţionalizeze. Legea cadru a fost negociată doar în parte cu sindicatele – nu şi în ce priveşte raportul dintre salariul minim şi maxim, care a rămas 1 la 12, după ce iniţial a fost propusă „momeala” 1:15, pe care sindicatele au muşcat-o precum peştii.
Nu ne vom întoarce la comunismul radical (inginerii aveau retribuţie mai mică decît muncitorii), însă nu putem accepta aceste salarii stabilite pe criterii netransparente, aşa că reacţia sindicatelor mari (Sanitas şi FSLI anunţă proteste) este justificată: muncile asemănătoare trebuie să fie retribuite la fel şi asta nu este o pretenţie în van. Tindem spre standardizare, spre o mai mare eficienţă a salariaţilor, deci statul ar face bine să nu neglijeze normarea muncii – o prevedere a Codului Muncii, nu o pretenţie a cuiva! Banii publici nu pică din cer, aşadar dorim ca politicienii să nu mai risipească fondurile.
Serviciile publice sînt specializate, nu produc nimic la întîmplare, pînă şi operaţiile medicale sînt executate pe bază de protocol şi chirurgul face aceleaşi manopere de fiecare dată, care pot fi cronometrate şi calibrate. Cadrele didactice predau an de an şi corectează aceleaşi lecţii şi teze. Managementul şi proiectarea muncii sînt atribuţii ale şefilor de instituţii sau subunităţi, numiţi încă pe criterii exclusiv politice. Un stat responsabil administrativ nu acordă tantieme şi privilegii, ci plăteşte necesitatea muncii şi meritul persoanei. Nu împărţim veniturile ţării pe degeaba, ci salarizăm efortul şi talentul spre binele comun.
Dacă nu există dreptate în plata salariilor, nu vom fi drepţi niciodată. Managerul socoteşte orele lucrate şi de repaus, pentru o relaţie de muncă legală şi corectă. În 2017 şi 2018, au fost dublate salariile bugetare şi salariul minim pe economie, efectele fiind deraierea preţurilor de consum, a inflaţiei, a cursului valutar, a dobînzilor bancare. Muncitorii de la baza piramidei au căzut victime, căci nivelul de trai n-a urcat aproape deloc pentru ei. (În judeţul Maramureş, avem 131.000 de salariaţi şi 117.000 de pensionari, cei mai mulţi se află în această situaţie.)
Sindicatele nu au pretins dublarea salariilor, dar totuşi au acceptat-o, iar acum constată surprinse că unele categorii profesionale din sistemul public sînt favorizate prin triplarea veniturilor (cu argumente de tipul: încurajăm medicii şi asistenţii, parlamentarii, ordinea publică, justiţia…). Ministrul muncii Lia Olguţa Vasilescu a lăsat impresia că toată lumea va cîştiga (fără să negocieze şi responsabilizarea salariaţilor, prin controlul cantităţii şi calităţii muncii).
Sindicatele n-ar trebui să accepte măriri generale de venituri nesustenabile, de vreme ce nu salariile, ci coşul zilnic şi nivelul de trai sînt indicatorii relevanţi. Guvernul a dublat salariul minim pe economie din condei, dar oare a meritat? La fiecare loc de muncă, plata trebuie să fie direct proporţională cu efortul depus şi serviciile asemănătoare să fie retribuite în mod egal. Dacă nu respectăm aceste principii, statul nu poate să fie de drept!
