Duminică, în jurul orei 12, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident grav de circulaţie produs pe raza municipiului.
Verificările efectuate au relevat că un băimărean, de 33 de ani, care conducea un autoturism dinspre strada 8 Martie înspre strada Lunci, într-o curbă uşoară de pe strada Barajului a derapat, a pierdut controlul autoturismului şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune laterală cu partea din faţă a unui autoturism, condus regulamentar din sens opus de către un băimărean, de 27 de ani.
Impactul a fost fatal pentru trei pasageri de 20, 41 şi 42 de ani, din autoturismul care a pătruns pe contrasens. Din cauza leziunilor suferite aceştia şi-au pierdut viaţa. Conducătorii auto şi alţi 6 pasageri din cele două autoturisme au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spital.
Şoferul din maşina acroşată a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului.
8 dosare penale, 4 permise reţinute şi amenzi de aprox. 26.000 lei în Şomcuta Mare şi Sighetu Marmaţiei
Poliţiştii maramureşeni au intervenit la 143 de evenimente, semnalate prin Apelul de Urgenţă 112 şi au organizat mai multe acţiuni, majoritatea pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Poliţiştii rutieri, din Şomcuta Mare şi Sighetu Marmaţiei, au fost în trafic pentru supravegherea circulaţiei pe drumurile publice şi pentru depistarea acelor şoferi care conduc autovehicule cu viteză excesivă sau sub influenţa băuturilor alcoolice. În cadrul acţiunilor organizate, aceştia au constatat şi au întocmit dosare penale pentru 8 infracţiuni rutiere, au reţinut 4 permise de conducere şi au aplicat 55 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor a fost de aproximativ 26.000 lei.
Poliţiştii rutieri vă recomandă să nu conduceţi vehicule dacă aţi consumat alcool! Acesta scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor. Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, dacă îmbibaţia alcoolică este de peste 0.8 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie. Conduceţi prudent şi respectaţi toate regulile de circulaţie pentru a ajunge întotdeauna în siguranţă la destinaţie.