Sărbătorim azi, aici în Viena, de Ziua Europei, Centenarul Marii Uniri, centenarul întregirii României. Este sărbătoarea vieţii mele, este sărbătoarea vieţii noastre, a tuturor românilor.
Am făcut un drum lung până aici. Simbolic, este drumul făuririi României, care s-a măsurat în veacuri. Stavile au fost mereu, dar ţelul propus s-a realizat. Au cutezat să se opună celor puternici: Burebista, Decebal, Gelu, Vlad Blahul, dar şi Vlad Draculea, Nicolae şi Neagoe, Iancu, Drag şi Balc, Ştefan, Mihai, Alexandru-Ioan şi mulţi alţii.
Pământurile locuite de români au fost pe direcţia marilor valuri migratoare şi la intersecţia marilor imperii, a marilor puteri. Migratorii, mai apoi Imperiile Otoman, Ţarist, Habsburgic şi Austro-Ungar au întârziat unirea şi dezvoltarea românilor. România este şi azi o ţară tampon, la intersecţia marilor interese, şi i se permite dezvoltarea doar pe direcţiile care nu contravin acestora. Ce-i de făcut?
În primul rând, să încetăm să denigrăm România. România nu este o ţară care nu poate fi guvernată de români, nu este o ţară de hoţi sau de corupţi. Să respingem orice idee care sugerează discordia dintre provinciile româneşti. România este un stat unitar şi indivizibil.
Apoi, să avem tărie şi cutezanţă pentru a ne stabili calea de urmat şi parcurgerea ei. Visul unor generaţii de veacuri a fost realizat prin făurirea unui stat puternic la 1918, România Întregită. Cu jerfă, cu luptă şi cu speranţă, dar şi cu sincope, trădări şi neîmpliniri temporare. N-o să reuşim să avem unitate în acţiune, dar ţelul propus poate şi trebuie împlinit: Toţi românii să fie laolaltă.
Suntem azi pe urmele memorandiştilor. Contestaţi de o parte din fraţii lor, cei care atunci erau mulţumiţi de statutul social pe care l-au avut, îndemnaţi de alţii, inclusiv de regele speranţei lor, să aştepte „momentul oportun”, ei şi-au văzut de drumul lor. Ei au fost generaţia Marii Uniri, făuritorii României Mari.
Atunci, la 1892, aici la Viena, în parcul Prater, „Leul de la Şişeşti”, eroul ardelean al tuturor românilor, preotul vicar dr. Vasile Lucaciu, a rostit, la întâlnirea organizată de studenţimea română, cuvintele: „Fraţilor, de vom pieri noi care am venit la Viena, ca reprezentanţi în număr de peste trei sute de oameni, naţia noastră nu va pieri pentru că, acasă (în Ardeal, n.n.), mai sunt două milioane nouă sute nouă zeci şi nouă mii de Români…!”
Astăzi, într-un alt climat european, noi, puii de lei din Şişeşti, din Chechiş, din Maramureş, din întreaga ţară, peste trei sute de români, o spunem aici la Viena, mâine o vom spune la Bruxelles: De vom pieri noi care trăim azi acasă, „mai sunt două milioane nouă sute nouă zeci şi nouă mii de Români” care trăiesc în Europa, alţi români sunt răsfiraţi în întreaga lume şi vor duce mai departe limba traco-daco-geto-română şi naţiunea noastră va dăinui în veci.
Noi, şişeştenii maramureşeni, şi, la fel ca noi, toţi românii care trăiesc şi simt româneşte dorim să ne clădim un viitor luminos, cu toţi românii laolaltă, păstrând cu sfinţenie limba, familia şi legea strămoşească. Nu altfel! O spunem tuturor: Ne iubim ţara „dorurilor şi patimilor” noastre! Iubim doina, ţarina şi plugul şi vom promova şi ne vom integra armonios în civilizaţia materială şi spirituală a Europei Unite. ”Am fo’ ş-om si!”
Gavril BABICIU
Viena, Altes Rathaus, la 25 mai 2018
