Reabilitarea bazei sportive „Progresul” din Şomcuta Mare se apropie de finalizare, la ani buni de când au început lucrările. După montarea scaunelor, va urma meciul inaugural. Proiectul de reabilitare a terenului de fotbal din oraş a început în urmă cu 10 ani.
Claudiu Vladimir Mureşan, viceprimarul oraşului Şomcuta Mare, ne spune: „Proiectul de reabilitare a stadionului este gata 95%, mai avem de montat scaunele în tribună şi să însămânţăm zonele verzi din spaţiile adiacente arenei, am adus o firmă specializată pentru această operaţiune de însămânţare. Vestiarele sunt terminate, mai e nevoie de mici retuşuri. Intenţionăm să inaugurăm arena în acest an şi echipa locală de fotbal să joace în noul campionat pe terenul de acasă (începe în august). Investiţia este benefică, singura parte negativă – a durat atâta timp. Proiectul a început în perioada când a fost primar domnul Albu, a continuat în mandatul domnului Talpoş, iar acum, după circa 10 ani, în mandatul domnului Buda se finalizează”.

Tribuna are 300 de locuri în proiect, dar există spaţiu de-a o extinde. Iubitorii de fotbal din oraş au aşteptat acest moment.
Augustin Şomcutean ne spune: „Echipa de fotbal a trebuit să joace meciurile de acasă pe alte terenuri, prin satele vecine. Reabilitarea stadionului de fotbal din Şomcuta Mare era mai mult decât necesară. Mă bucur că lucrările s-au finalizat şi acum avem o arenă la standarde moderne”.
„Abia am aşteptat să se facă stadionul, că zăcea în paragină de ani buni şi era o pată neagră a oraşului. Acum ne putem şi noi bucura de meciurile echipei noastre, aici în localitate, pe un teren modern, chiar cu nocturnă”, spune domnul Alin, un alt localnic.
Investiţia a fost începută pe Ordonanţa 7, dar aceasta s-a blocat, aşa că nu au mai venit fonduri. Circa 480.000 de lei s-au cheltuit, pe vechiul contract, din bani guvernamentali. Restul lucrărilor s-a executat din bugetul local, cuantumul lor ajungând la 1,27 milioane lei.