Îmi plac cuvintele alese, dar mă străduiesc să le folosesc numai când intră în rezonanţă cu realitatea. De aceea, ultimii zece ani din istoria culturală a oraşului Săliştea de Sus rimează cu însuşirile unei manifestări care poate fi asociată cu o aulă academică, amfiteatru universitar, ori o şcoală în care profesorii sunt o garanţie pentru viitorul învăţăceilor. Şi în acest an, în preajma Sântămăriei, am urcat pe Valea Izei, unde s-a desfăşurat cea de-a X-a ediţie a Simpozionului Naţional “Cultură şi civilizaţie românească în Maramureş”. În cele două zile (13-14 august), oraşul şi-a reluat haina de centru academic, de cultură şi exprimare sociologică. Într-o lume în care se practică o accentuată răsturnare de valori, la Săliştea de Sus, de zece ani încoace, valorile sunt promovate fără emoţie.
Manifestarea are înfăţişarea demnităţii şi curajului de a defini, prin voci autorizate, tocmai datele esenţiale ale culturii şi civilizaţiei româneşti în Maramureş. Şi la această ediţie, ca şi la cele precedente, temele abordate demonstrează că avem specialişti, profesori şi cercetători, care, cu probitate, aduc la lumină fapte de răscruce din istoria ţinutului, marcată de personalităţi curajoase, care au ştiut să rezolve ecuaţii complicate de geopolitică. Academia Română s-a implicat cu autoritatea ştiinţifică ce dă profunzime şi anvergură intelectuală manifestării. În acest sens, s-a înfiinţat, la Săliştea de Sus, un centru pentru elaborarea de lucrări care vizează trecutul şi viitorul Maramureşului. Sub această prestigioasă egidă, a apărut un tom fundamental, semnat de profesorul Dumitru Chiş, despre cartea de identitate a aşezării: Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”.
Ca să ne convingă că terminalul academic de la Săliştea de Sus nu este formal, au fost prezenţi pe Valea Izei academicienii Alexandru Surdu, vicepreşedinte al Academiei Române, şi Emil Burzo, preşedintele Filialei Cluj a Academiei Române. În cele zece ediţii, am observat că simpozionul a abordat, fără ostentaţie, teme care pot fi puse sub cuvintele lui Liviu Rebreanu: ”Tradiţia este merindea sufletului”. Academicianul Surdu numea fenomenul continuităţii „supravieţuirea prin tradiţie”. Cred şi eu că este nevoie să deschidem ochii pentru a vedea limpede că tradiţia nu este o piedică pentru progres, ci este un argument identitar. Aceste acte nobile, care se află ţesute în covorul scump al tradiţiei, ne vor fi cerute prin vreme. Dacă nu le vom avea la noi, nu ştiu dacă ne va recunoaşte cineva ca neam. Am simţit în America cum scurta istorie a acestui mare şi puternic stat federal este căutată şi pusă în icoană. Vicepreşedintele Academiei Române se întreba: Ce se va alege de ţara asta, atât de hăituită de străinii care ne-au urât întotdeauna şi de slugile lor autohtone, dacă nu vom avea merindea necesară pentru a trece dealul?
În cele zece ediţii, s-a răspuns bine argumentat că au fost vremuri şi mai grele în care am supravieţuit. Fiindcă am avut merinde. Am avut desagii plini, completa academicianul. M-am convins încă o dată că istoria locală face parte din simfonia istoriei naţionale. De aceea trebuie să vorbim despre fapte care nu se cunosc şi trebuie cunoscute. Asta s-a urmărit la Săliştea de Sus în ultimii zece ani, când s-au abordat subiecte care au intrat pe porţile Academiei Române. A fost prezent şi profesorul Dan Dungaciu, cu analiza lui riguroasă asupra prezentului. Pentru mine, orice propoziţie a lui îmi dă de gândit. Apoi sălişteanul Vasile Iuga, din Bucureşti, cu aura lui de cunoscător la zboruri, dar şi a priceperii la oameni. Şi Constantin Buchet, născut la Baia Sprie, acum preşedinte al CNSAS, care a vorbit despre Maramureş şi geopolitica frontierei. Şi Ilie Gherheş, Mihai Dăncuş, Dumitru Loşonţi, Ion Petrovai, Pamfil Bilţiu. Şi intelectuali de prestigiu născuţi în Săliştea de Sus.
Despre toţi şi toate, cu alt prilej. Nu pot încheia fără a pune pe raftul de sus al manifestării deschiderea spre cultură a primarului Ştefan Iuga, cu al său Consiliu local şi contribuţia esenţială a celor doi arhitecţi cu misiuni culturale profunde: profesorii Simion Iuga şi Nicolae Iuga. Da, cum spunea profesorul Chiş, ne-am găsit la Săliştea de Sus pentru că acolo a fost şi este o şcoală serioasă. Numai oamenii cu ştiinţă de carte pot primi în ospeţie Academia Română.
