A început anul universitar şi s-a redeschis speranţa că vom avea un învăţămînt superior de calitate – noul ministru va trebui să reanalizeze sistemul şi să vină cu propuneri de europenizare accelerată.
Studenţii merituoşi primesc de la bugetul de stat burse care acoperă cheltuielile minime de cazare şi masă şi stagiile de studii în străinătate. Misiunea învăţămîntului superior este să transfere cunoaşterea către societate, pe principiul autonomiei universitare, în perioada semestrului de 14 săptămîni, urmat de 3 săptămîni de examene.
Circa 40.000 de români studiază în occident, sistemele fiind similare, însă nivelul de taxare depăşeşte posibilităţile celor obişnuiţi. Viaţa de student este mai ieftină acasă, cazarea într-un cămin studenţesc costă 170-200 de lei pe lună, mîncarea la cantină 45 lei pe zi, deci în total statul sau părinţii suportă între 1.000 şi 1.500 lei pe lună. Studenţii fără bursă plătesc chirie privată de 100 euro pe lună şi sînt obligaţi să se angajeze, fie şi part-time, dacă nu primesc ajutor din partea părinţilor.
Universităţile concurează pentru a-i atrage pe cei mai valoroşi absolvenţi de liceu. Facultăţile bogate acordă stipendii pentru olimpici, iar studenţii proveniţi din mediul rural beneficiază de cazare în cămin şi o masă gratuită pe zi la cantină. În cele 54 de universităţi româneşti de stat, învaţă o jumătate de milion de studenţi. Romii au locuri speciale – însă doar un sfert sînt ocupate, unii dintre ei nu acceptă discriminarea pozitivă.
Tinerii cu susţinere financiară preferă să studieze în străinătate, deoarece sistemul educaţional de acolo are multe plusuri (profesorii insistă pe partea practică). Universitarii noştri nu se prea asigură că studenţii şi înţeleg ce li se predă! O barieră greu de trecut este limba, urmează taxele (în unele ţări, pot fi acoperite printr-un împrumut guvernamental), iar în cele din urmă, cheltuielile de întreţinere personală.
Unul din 50 de studenţi români pleacă peste hotare la studii de lungă durată, sau pentru un semestru prin programul Erasmus. După aderarea la Uniunea Europeană (în 2007), învăţămîntul românesc s-a aliniat la cel occidental. Are loc o profundă digitalizare a întregii societăţi, dispare distincţia dintre joburi, bunuri, servicii, producători, consumatori…, apar meserii noi şi vor apărea mult mai multe de care nu am auzit. Noul tip de loc de muncă presupune tehnologie şi automatizare, mai ales în sectoarele industriale.
Statul şi societatea trebuie să investească în acumularea acestor noi competenţe, deci e nevoie de o regîndire a sistemului. Digitalizarea să fie însoţită de decarbonizarea economiei, să fie scoase din uz maşinile şi tehnologiile care emit noxe, industriile, oraşele şi gospodăriile să utilizeze resurse verzi şi regenerabile. Investiţia în educaţie este cheia viitorului.
Calitatea de om educat presupune disponibilitate pentru învăţare pe tot parcursul vieţii, mobilitate crescută, creativitate, inovare şi spirit antreprenorial. Spaţiul european de învăţămînt superior se lărgeşte, calificările sînt comparabile şi se aplică standarde comunitare relativ uniforme. Scopul este ca studenţii să transforme cercetarea fundamentală în produse şi tehnologii, să convertească ideile de laborator în produse utile. Domenii precum biotehnologia şi nanotehnologia sînt de vîrf, dar inovarea este deschisă şi pentru alte provocări.
Participarea tinerilor în sectoarele productive şi incluziunea lor socială este esenţa şi scopul educaţiei. Dacă tinerii au sănătate şi bunăstare, vor reuşi să determine creşterea inteligentă printr-o economie digitală, îşi vor dezvolta personalitatea şi vor trăi demn. Învăţarea unor meserii de care nu este nevoie pe piaţă este o cheltuială inutilă pentru societate. Astfel de idei aşteptăm de la noul ministru al educaţiei şi de la parlamentari.
