Apelul la pace între putere și opoziție este inutil, l-au făcut inclusiv șefii instituțiilor europene. Partidele vor voturi, cea mai eficientă metodă fiind discreditarea și batjocorirea adversarului. O soluție de compromis, măcar temporar, pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, cîtă vreme România are rolul de președinte rotativ al Comisiei Uniunii Europene, nu se arată. Puterile de stat s-au … gripat, dar soluția de progres ar putea să fie legiferarea internă după modelul european.
Nu așteptăm un arbitraj din afară, nu acesta este rolul instituțiilor europene, iar sfaturile ambasadelor occidentale au căzut după ce au apărut și acolo mișcări sociale de protest, ceea ce ne arată că democrația reprezentativă nu-i perfectă și voința poporului nu este dusă la îndeplinire de fiecare dată. În Franța, de două luni, guvernarea este contestată în stradă de „vestele galbene”, iar președintele Emmanuel Macron a … amețit, bugetul pe 2019 va avea deficit de peste 3% – pentru a ridica nițel nivelul de trai.
O idee ar fi inițierea unor discuții între toate părțile interesate de bunul mers al țării, pentru a debloca Parlamentul, ale cărui legi sînt contestate inclusiv în stradă, și a porni Guvernul, rămas de o lună fără doi miniștri. N-are importanță cine și de ce se opune, mai de folos ar fi deschiderea unor căi de dialog cu opoziția și cu președintele României, de colaborare pentru a ajunge la înțelegere. Am putea adapta modelul de legiferare practicat de Parlamentul European, conține proceduri și etape de negociere clar precizate, consultări cu experții, întocmirea de note cu explicații detaliate, ședințe de conciliere între reprezentanți, pentru a ajunge la un acord. Abia la a treia lectură în Parlamentul European poate fi aprobat textul unui nou regulament, cu majoritatea voturilor.
Partidele de la putere trebuie să aibă și dorința de a sta la masă cu cele din opoziție, pentru un compromis. Parlamentul European aplică regula trialogului, sînt ascultate părerile tuturor celor interesați, într-un cadru instituțional bine precizat. Parlamentul are obiective și interese pentru a asigura coerența și eficacitatea politicilor și acțiunilor sale, dar nu este suficient să ai de partea ta majoritatea parlamentarilor și nici majoritatea calificată pentru a aproba o nouă lege. Trebuie deschidere față de opoziție, care găsește căi neortodoxe de a stopa schimbările impuse prin votul majoritar, după cum se vede. Mai de folos ar fi dacă Parlamentul ar conveni noi regulamente, prin care să apară posibilitatea de a bloca sau de a amîna o lege, în anumite condiții (de exemplu, dacă opoziția adună cel puțin 35% din voturi), asemănătoare cu cele din Parlamentul European.
Dacă nu vom perfecționa sistemul de legiferare, opoziția va continua să atace puterea cu argumente de tipul „încalcă valorile și principiile statului de drept”, acuzație exagerată (dacă ar fi adevărată, ar fi suspendate drepturile României rezultate din Tratatul Uniunii Europene, la propunerea Consiliului European, Consiliului Uniunii Europene sau a Comisiei Europene). Șefii instituțiilor europene se mulțumesc doar să critice România, ceea ce nu le e greu. Ar putea sesiza Curtea de Justiție, pentru a decide dacă România respectă sau nu tratatul de aderare privind statul de drept!
Confruntarea politică este o problemă românească și o putem rezolva dacă înțelegem că fără coeziune internă nu avem independență politică, ci ne vom pîrî și căciuli mereu la Bruxelles… Tratamentul discriminatoriu pe baza opiniilor ideologice este o constantă internă, deși Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene interzice discriminarea pe criterii politice, partidele legale fiind egale în fața legii. Maestrul confruntărilor a devenit președintele Klaus Iohannis, iar piedicile sale trebuie luate în seamă, mai ales acum.
