Sâmbătă, 9 martie 2019, în căminul cultural din comuna Onceşti, a avut loc un spectacol caritabil oferit de copiii de la Şcoala Gimnazială Nr. 10 din Sighetu Marmaţiei, alături de cei care activează în cadrul Ansamblului Folcloric Cetăţuia din comună. Evenimentul a avut un caracter caritabil, fiind organizat de Primărie (primar Matei Godja), Biserica ortodoxă locală şi Centrul de informare turistică.
Micii artişti, îmbrăcaţi în costume populare, au adus pe scenă cele mai cunoscute cântece, strigături şi dansuri populare maramureşene, dar şi pricesne. ,,Tradiţia începe să dipară şi nu este normal. Ea trebuie să reînvie. Opincile s-au pierdut, cei tineri sunt plecaţi la lucru printre străini, iar îmbătrânirea şi industrializarea agriculturii au dus la criza acută a satului. Ţăranul este încă stâlpul ţării”, a spus preotul Andrei Tomoiagă, la deschidere.
Pentru copiii defavorizaţi luaţi în evidenţele Asociaţiei Carina, s-au adunat fonduri băneşti din donaţii şi prin vânzarea unor obiecte create de copii (icoane pe sticlă, obiecte de mic artizanat).
Alexandru Ionuţ Drăguş, în vârstă de 10 ani, ne spunea că face parte din ansamblul Cetăţuia de o jumătate de an. „Ne-am pregătit pentru acest spectacol în fiecare zi, de luni până vineri. S-au ocupat de noi doamna Ioana Maran şi domnul Cătălin Popan”, ne-a mărturisit.
Un alt copil, Dani Iura, a completat: „Şi eu am 10 ani, dar în ansamblu sunt colegi cu vârsta între 5 şi 15 ani. Toţi ne înţelegem bine şi suntem încântaţi de ceea ce facem. Uneori avem emoţii, dar încercăm să le depăşim când urcăm pe scenă”.
La final, au fost oferite surprize tuturor celor prezenţi. Fiecare femeie a primit un mărţişor şi o garoafă, oferite de elevi, iar femeile din corul bisericii au pregătit sarmale, pîine de casă şi gogoşi pentru toată lumea venită la spectacol. ,,Nimeni nu pleacă de aici flămând. Aşa se cuvine, aşa este la noi. Totul este proaspăt, ne-am adunat la ora 5 dimineaţa pentru a începe lucrul în bucătărie”, ne-a relatat gospodina Ioana Grigor.
Învăţătoarea Otilia Crişan şi elevii săi au plecat spre Sighetu Marmaţiei mulţumiţi că au făcut faţă la primul lor spectacol pe o scenă cu public şi nu s-au descurajat nici atunci când în vârtejul dansului şi-au pierdut clopul de pe cap… ,,Ne-am simţit foarte bine aici la Onceşti … şi aşteptăm darurile promise de domnul primar”, ne-au spus Casian Vida şi Daniel Cocean, înainte de-a urca în microbuzul cu care s-au întors acasă la Sighet.
Claudia BERINDE, studentă anul II
Jurnalism