În dimineaţa zilei de 28 iunie, aud la postul naţional de radio (la ţară nu am televizor) o ştire care m-a făcut să tresar. Ambasada Federaţiei Ruse, la Bucureşti, ţine să ne aducă aminte, din punctul ei de vedere, „că în urmă cu 79 de ani, Guvernul URSS, care nu a recunoscut niciodată aderarea Basarabiei la Regatul României, a trimis Guvernului român o notă în scopul de a restabili dreptatea, să se procedeze, împreună cu România, pentru soluţionarea imediată a problemei revenirii Basarabiei la URSS. După ce s-a pronunţat acordul părţii române de a-şi retrage trupele, la 28 iunie 1940, Armata Roşie a intrat nestingherită pe teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de Nord”. Tot în opinia ambasadei se mai face o afirmaţie profund jignitoare din punctul de vedere al dureroasei realităţi istorice: „Amintirile martorilor oculari şi numeroasele fotografii care s-au păstrat de atunci arată că trupele sovietice au fost întâmpinate de populaţia locală cu bucurie şi chiar cu exultare”.
Este un text provocator, mincinos, vizând ocuparea mârşavă, agresivă a teritoriului dintre Prut şi Nistru. Un text trunchiat şi lipsit de precizie istorică. Comunicatul ambasadei a fost dat chiar în ziua ultimatumului, când Stalin şi Molotov erau cu ochii pe ceas pentru ca trupele române şi administaţia noastră să părăsească Basarabia. Armata Roşie nu a respectat orarul de retragere, ci a năvălit peste o lume aflată în stare de şoc. (Pe larg, am relatat în ziarul de marţi ). Da, o minoritate din Basarabia s-a bucurat de raptul sovietic. Pe tema alungării românilor din casele lor este o bogată literatură istorică. Dar deportările în Siberia ale basarabenilor şi bucovinenilor? Oare este întâmplător că acest comunicat rusesc este dat tocmai când liderul de la Kremlin se afla la Casa Albă? Că un ambasador nu dă ştiri de capul lui.
Precizez, nu sunt istoric, ci doar un jurnalist iubitor de trecutul neamurilor, dar am grijă să aleg surse credibile, bine documentate, profesionişti ai domeniilor pe care le abordez. În acest text m-am rezemat pe afirmaţiile domnului Ion Petrescu, analist militar, un specialist în a evalua deciziile din cercurile politice, mai puţin accesibile marelui public doritor de adevăr istoric. În biblioteca mea de la sat, am găsit o carte despre marile hotărâri ale ultimului război, scrisă de istoricul francez Jacques de Launay, care susţine cu documente diplomatice agresiunea sovietică asupra Basarabiei. Recunoaşte dorinţa basarabenilor de a se uni cu Ţara în 1918.
Avem o librărie întreagă pe acest subiect. Diplomaţii decid şi apoi citesc când e vorba de teritorii. Comunicatul ambasadei nu aminteşte de Pactul Ribbentrop-Molotov, adică Stalin şi Hitler, din 23 august 1939. Care a generat declanşarea imediată a războiului. Iar în Protocolul secret, care-l însoţea, se prevedea sacrificarea statelor baltice şi a teritoriului dintre Prut şi Nistru. Comunicatul ambasadei ne reproşează că „atunci ne-am situat pe partea incorectă a istoriei”. Iar acea atitudine se răsfrânge şi asupra României moderne.
Adică cum? Dar aveam ţara ciuntită. Vorba analistului militar, este vorba de un tupeu imperial al ambasadei, care conţine o aroganţă demnă de o cauză mai bună. Şi dacă avem resentimente istorice, trebuie să acceptăm realităţile unei vecinătăţi, bazate pe un dialog amiabil pentru menţinerea unui areal paşnic în zona Mării Negre. Republica Moldova pare o victimă de etapă, în actuala situaţie politică de dincolo de Prut. Georgia trăieşte drama presiunii constante din partea Rusiei. Ucraina nu se ştie încotro se îndreaptă. Ce se va alege cu Estul ei? Prea suntem preocupaţi doar de malaxorul politicii interne, de alegeri, de funcţii, de averi. Între timp geopolitica lucrează, cu unelte perfide, care privesc foarte serios România.
Deocamdată, credem, avem o garanţie cu NATO şi Uniunea Europeană. Nu vedeţi, însă, că şi acolo se fac schimburi de ştafetă? În legătură cu tupeul imperial, apreciez atitudinea Ministerului Afacerilor Externe al României, care a precizat că o asemenea atitudine nu face decât să submineze relaţiile bilaterale, aflate la nivel minim. Scriu toate acestea, pentru a nu se uita ce se întâmplă în jurul nostru. În timpul vieţii noastre.
