Sunt perioade ale istoriei noastre la care mă refer cu multă durere, deoarece au fost însemnate cu sânge, cu trădări, crime, hoții, sete de putere și foarte multă ură. Adică, iraționalul la cote sporite. De obicei, asemenea crispări naționale sunt provocate de mișcările extremiste. Cum a fost Mișcarea legionară. Despre care am scris în cadrul acestei rubrici. Mișcarea legionară renăscuse, aproape miraculos, după represiunea carlistă și după moartea lui Zelea Codreanu (30 noiembrie 1938) și
s-a aflat, pentru prima dată la guvernare, de la înființarea ei. Prin decretul regal din 14 septembrie 1940, Mișcarea legionară devenise singura mișcare politică recunoscută în stat. Antonescu era premier și liderul legionar, Horia Sima, vicepremier.
Inaugurat în cadrul unei ceremonii publice fastuoase, statul național-legionar apărea ca o garanție pentru asigurarea stabilității și ordinii interne. Perioada de acalmie a fost de scurtă durată, iar credința generalului Antonescu că putea controla Legiunea s-a dovedit a fi greșită. Ajunși la putere, legionarii au trecut la rezolvarea chestiunilor care deveniseră principalele obiective după asasinarea Căpitanului. Adică răzbunarea morții acestuia și instaurarea statului etnocratic, definit printr-o formulă ambiguă și mistică. Prima țintă au fost demnitari ai regimului carlist, printre care generalii Bengliu, Argeșanu și Marinescu, aflați în detenție la Jilava. A urmat asasinarea a 64 de foști demnitari carliști.
După execuțiile de la Jilava, bandele legionare au trecut la lichidarea economistului și sociologului Virgil Madgearu și a marelui istoric Nicolae Iorga. Crimele au fost săvârșite în aceeași zi, 27 noiembrie. Madgearu a fost ridicat de un comando legionar, de la locuința sa, dus în pădure Snagov, unde a fost împușcat. Era unul dintre cei mai consecvenți adversari politici ai regimurilor extremiste, deci era inamicul Mișcării legionare. Răzbunarea Căpitanului, prin asasinatele de la Jilava, l-a dus pe marele istoric direct în fața echipelor morții. Nicolae Iorga a fost învinuit că ar fi fost autorul moral al morții lui Zelea Codreanu. În seara zilei de 27 noiembrie, o echipă legionară l-a ridicat pe marele istoric din vila lui de la Sinaia și a fost împușcat în comuna Strejnic.
Prima pagină a ziarului „Timpul” din 30 noiembrie 1940, care însoțește nr. 33 al Ediției „Ziarele României Mari”, relatează despre schimbarea stării seismice și nu despre odioasele crime. Ziarele vremii se aflau sub aspră cenzură. Șeful statului, generalul Antonescu, începuse să nu fie ascultat de legionari. Se crease o situație internă explozivă, care risca să pună în pericol interesele Germaniei în România. Vizitele lui Antonescu la Roma și Berlin au înscris România pe orbita Reichului. Deci rezolvarea crizei nu putea veni decât de la Berlin. Horia Sima a refuzat să participe. Antonescu câștigase încrederea lui Hitler. Care dorea liniște în Carpați, în vederea pregătirii războiului împotriva URSS.
Legionarii, crezând că Antonescu nu-i va pedepsi, au ocupat instituții publice și s-au pregătit pentru rezistența armată. Violențele s-au generalizat în toată țara, fiind atacate și jefuite magazinele evreiești. Cu toate că și legionarii aveau sprijin german, directivele venite de la Berlin erau în favoarea generalului. În 21 ianuarie 1941, a început rebeliunea legionară, în timpul căreia s-au comis masacre, jafuri și distrugeri. În 23 ianuarie, Antonescu difuzează un ordin prin care cere legionarilor să părăsească instituțiile ocupate și să înceteze lupta. Armata a ocupat, în cursul acestei zile, punctele deținute de legionari din Capitală și din țară.
Așa s-a încheiat un capitol sângeros din istoria României. Ediția de mâine a colecției abordează intrarea României în război, iar trupele sale treceau Prutul, pentru a întoarce la trupul ei teritoriul răpit în iunie 1940. Nu încetez a spune că, fără cunoașterea istoriei noastre, alții o răstălmăcesc în favoarea lor.
