Maryvonne şi Bruno, doi francezi fermecaţi de Maramureş

0
161

În urmă cu 20 de ani, Maryvonne şi Bruno Robineau – doi francezi din vestul Hexagonului, vorbitori de limba Esperanto – poposeau pentru întâia oară în Maramureş. Aflaţi în căutarea unei lumi arhaice, neatinse de modernism, cei doi s-au contopit cu aşezările rurale din zona istorică a judeţului nostru. Şi-au îngăduit, astfel, să se bucure de ambientul însufleţit al gospodăriilor autentice, pătrunzând în tainele tradiţiilor şi deprinzând orânduirea existenţei locale. Experienţa le-a fost atât de pilduitoare încât au aşezat, în anii ce au urmat, între paginile unei cărţi, întreaga lor călătorie în spaţiile atemporale ale satelor maramureşene. Mai mult, Bruno s-a transformat într-un veritabil ambasador al Maramureşului împărtăşind francezilor, în cadrul a numeroase conferinţe, splendoarea străveche a acestei zone.

Opt ani în jurul lumii
Cei doi francezi au ajuns pentru prima dată în Maramureş în anul 1998, dar năzuinţa de a descoperi culturi arhaice era alimentată deja de o uluitoare călătorie în jurul lumii. Intinerariul a demarat cu Irlanda, după care au urmat: Israel, Ungaria, Bulgaria, India, China, Japonia, Coreea, Malaezia, Australia, Noua Caledonie, Noua Zeelandă, Polinezia, Guatemala şi Bolivia. Un periplu global ce s-a întins pe durata a opt ani şi a avut ca prim câştig personal adoptarea a doi copii, unul din Bolivia, iar un altul originar din Vietnam. „Înainte de a veni în România, am întreprins o călătorie de opt ani în jurul lumii. Oriunde ne opream, trăiam în familii, munceam în comunităţile rurale, le împărtăşeam viaţa întru totul”, îşi aminteşte Maryvonne. Unul dintre cele mai mari avantaje ale celor doi francezi a fost faptul că vorbeau cursiv limba Esperanto. „Munceam câte şase ore pe zi fapt care ne asigura mâncarea şi cazarea. În plus, eram trataţi ca membri ai familiei, participam la nunţi, dar şi la înmormântări. Iar pentru că vorbeam limba Esperanto, am găsit pe traseu multe familii care o cunoşteau”, subliniază Bruno. Experienţa fascinantă a celor doi s-a concretizat într-o carte – Huit ans autour du monde/Opt ani în jurul lumii – ce a fost tradusă din franceză în limbile: Esperanto, poloneză şi cehă.

„Satul care ne-a impresionat cel mai mult a fost Sârbi”
Aflaţi într-o continuă căutare de lumi arhaice, Maryvonne şi Bruno au poposit în România descoperind faptul că Maramureşul istoric e zona ideală care răspunde năzuinţelor lor. „Prima dată când am venit, am stat patru luni şi ne-am adus şi copiii cu noi. Atunci, am mers prin satele din Maramureş pentru a descoperi viaţa de acolo. Prima impresie a fost încântarea. Am fost absolut fermecaţi de tot ceea ce am întâlnit. Ne-a plăcut enorm viaţa la ţară. Bruno provine dintr-o familie de agricultori, el, la rândul lui, a fost agricultor, iar în Maramureş am descoperit o viaţă colectivă foarte puternică, am admirat arhitectura, am văzut care sunt tradiţiile, ne-am interesat de viaţa religioasă, am tratat subiecte precum moartea, ritualurile funerare, am fost impresionaţi de sărbători, în mod deosebit de Crăciun”, explică Maryvonne. În periplul lor prin zona istorică a judeţului, cei doi francezi au făcut incursiuni în sate aflate pe Valea Cosăului, pe Valea Izei, dar şi pe Valea Marei. „Satul care ne-a impresionat cel mai mult a fost Sârbi. Ne-am ataşat de acest sat pentru că acolo am găsit oameni primitori, călduroşi. Bineînţeles, ne-a plăcut foarte mult şi satul Călineşti”, adaugă Maryvonne.

Carte şi conferinţe despre experienţa în Maramureş
Din perspectiva unui agricultor, Bruno a rămas fascinat de satul maramureşean încă de la primii paşi pe care i-a făcut în zona istorică. „Ceea ce e important e că aici (în Maramureş, n.r.) există încă o civilizaţie veritabil agricolă care le permite familiilor să aibă autonomie fără să caute de lucru foarte departe. Am fost agricultor până la vârsta de 32 de ani şi pot spune că aici asistăm la o formă de autonomie impresionantă atât în ceea ce priveşte mâncarea ori hainele, cât şi vizavi de spaţiul de locuit. Este un exemplu perfect de faptul că, în Uniunea Europeană, există locuri care le permit oamenilor să rămână fericiţi fără să aibă nevoie de mijloacele moderne. Este ceva formidabil ce a dispărut complet în Franţa.
Iar atunci când putem mânca de pe terenul nostru e primul mijloc de autonomie, dar şi de fericire. Pentru mine, e o cultură extraordinară”, arată Bruno. Toate aceste impresii au fost cuprinse, din nou, într-o carte – Roumanie vagabonde/ România hoinară -, dar şi în cadrul conferinţelor lui Bruno. „În Franţa, România nu a avut o imagine bună, ci mai degrabă neplăcută. Din conferinţe, francezii erau surprinşi să descopere faptul că, în România, sunt oameni normali care trăiesc o viaţă normală. A fost o bucurie să vorbim despre ceea ce am găsit aici. Mai mult, am primit complimente din partea unor români pentru felul în care am prezentat Maramureşul începând de la viaţa agricolă până la experienţa comunistă. Am încercat să explic că ţăranii pe care românii îi consideră arhaici sunt, de fapt, cei care păstrează istoria”, punctează Bruno.

Impresii după 10 ani

La zece ani de la prima călătorie în Maramureş, Maryvonne şi Bruno au revenit. În 2008, cei doi francezi mărturisesc faptul că au găsit satul maramureşean într-o atmosferă tristă, generată de plecarea oamenilor la lucru în străinătate. „La revenire, am constatat că mulţi săteni erau plecaţi în străinătate pentru a munci. Îmi vine în minte imaginea unui sătean care, după ce am ajuns la Sârbi, ne-a întâmpinat plângând spunându-ne că soţia şi fata lui erau plecate să lucreze la un hotel în Italia. Mi s-a făcut milă. Dar situaţia era amplificată. Copii care rămâneau în grija bunicilor, femei care munceau singure la fân pentru că bărbaţii lor erau plecaţi. Era o imagine tristă. Aveau bani, case frumoase, telefoane mobile, confort, dar erau trişti”, rememorează Maryvonne. Zilele trecute, soţii Robineau au revenit, pentru a treia oară, în Maramureş. Erau nerăbdători să vadă evoluţia zonei pe care ei o îndrăgesc, să se întâlnească cu oamenii de care s-au ataşat atât de mult. Itinerariul lor cuprindea, în mod cert, satele Sârbi şi Călineşti. Concluziile observaţiilor lor vor fi sursa atât pentru completarea cărţii lor, cât şi pentru noi conferinţe pe care Bruno le va susţine, în Franţa, începând cu luna ianuarie a anului viitor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.