Mai mult de 4,5 milioane de pensionari ar putea beneficia și de tichete de masă, pe lângă alte facilități ce le sunt acordate în prezent, se arată într-un proiect de act normativ, aflat în dezbatere la Camera Deputaților, care este for decizional.
„…În cazul în care biletele de valoare nu au fost folosite în cursul anului, de către pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii și asigurări sociale de stat pentru agricultori, precum și de către pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, acestea pot fi compensate în tichete de masă” – se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative.
Peste 4 milioane de pensionari vor primi bonuri de masă în schimbul tichetelor de călătorie neutilizate Potrivit parlamentarilor care au propus acest proiect de lege, bonurile de masă ar urma să fie acordate unui număr total de 4.537.000 de pensionari aflați în evidențele Casei Naționale de Pensii Publice, dar și pentru cei aflați în evidențele Caselor Sectoriale de Pensii – precizează deputatul Ștefan Alexandru Băișanu.