Bilanțul ARMONIEI înseamnă iubirea pentru muzică!

0
451

O sincronizare de sentimente și de trăiri, aceasta este Corala ARMONIA din Baia Mare. Am spus de multe ori că ARMONIA este un fel de miracol. A apărut acum 18 ani, din iubirea unor oameni pentru muzică. La sfârșitul săptămânii care a trecut, Asociația „Prietenii Armoniei” și Corala ARMONIA au făcut bilanțul anului 2019 și au prezentat proiectele pentru 2020.
Ce se vede privind în urmă? A spus-o Alexandru Nicolici, directorul executiv al Asociației „Prietenii Armoniei”. Se vede în primul rând muzică. Se văd oameni care iubesc muzica. Și asta s-a văzut cu fiecare an care a trecut de la înființare. Au fost mulți cei care au trecut prin ARMONIA. De vârste diferite, de profesii diferite, cu convingeri diferite. În 2019, ARMONIA s-a înnoit cu 18 noi membri, a susținut 30 de concerte, a participat la Festivalul Bratislava Cantat, de unde s-au întors cu Argint, a organizat cea de-a noua ediție a Festivalului Internațional Coral „Liviu Borlan”, a promovat ecumenismul.
Glasurile ei s-au auzit, în 2019, în mari catedrale. De la Biserica iezuită din Bratislava, la Catedrala întregirii din Alba Iulia; de la Mitropolia Clujului, la Catedrala Sfânta Treime din Blaj; de la Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, la Biserica evanghelică luterană din Sebeș; de la Episcopia greco-catolică Baia Mare, la vechea catedrală ortodoxă din Baia Mare. La care adăugăm concertele de la Expo Flora, sau Toamna băimăreană, de la Primăria Baia Mare sau Consiliul Județean Maramureș, de la balurile rotarienilor, la întâlnirile templierilor… Cu mulțumiri pentru parteneriatul cu Consiliul Județean Maramureș, Primăria Baia Mare sau Ordinul Templierilor. Cu mulțumiri pentru sponsori și toți cei care le-au fost alături.
Bilanțul celor 18 ani de la înființarea ARMONIEI este și el impresionant. 585 de concerte, dintre care 69 peste hotare, aproximativ 110.000 de spectatori direcți, 3 cărți despre parcursul Armoniei, altele despre Festivalul „Liviu Borlan”, apariții în presă sau televiziune. De 18 ani, la fiecare concert dau ce e mai bun, comunică cu publicul, vibrează la aplauze, sunt incredibil de frumoși. Demonstrând de fiecare dată că muzica se face cu sufletul.
Vineri seara, privind evoluția lor de-a lungul anului trecut, și privind și la ce se întâmplă în jurul nostru, mi-am întărit convingerea că muzica îmblânzește sufletul. Nu poți fi mânios pe muzică. Într-o lume plină de convulsii, muzica și credința îți dau liniștea de care ai nevoie. Mai în glumă, mai în serios, Regulamentul de organizare și funcționare a ARMONIEI prevede la capitolul IV, că starea pozitivă este o condiție esențială a întrunirilor. „Zâmbește pe scenă și la repetiții, detașează-te de grijile cotidiene și lasă-te pătruns de muzică, dăruiește ce ai tu mai bun, ai urechi pentru ton, gură pentru cântat, mâini pentru mapă și ochi pentru dirijori” (prof. Mihaela Bob Zăiceanu și Adrian Iercoșan).
Vineri seara, am retrăit o poveste frumoasă, despre oameni, muzică, pasiune și dăruire. Aducând mai aproape muzica de spirit și credință. Am revăzut secvențe din turneele în Suedia, Brazilia, Israel, pe tărâmurile sfinte, China, în „Orașul Interzis” sau la “Templul cerului”, în croazieră pe Mediterana…
Iar dacă 2020 înseamnă cea de-a zecea ediție a festivalului dedicat compozitorului Liviu Borlan, cei 10 ani de ARMONIA și prima ediție a festivalului au fost marcați și de apariția cărții „Meridianele ARMONIEI”. Pe Liviu Borlan și creația sa îl cinstesc, iată, în 2020, de 10 ani. Competiția va avea loc, ca în fiecare an, la început de septembrie. Și va fi marcată de o nouă carte despre cei 10 ani de Festival Internațional Coral „Liviu Borlan”.
De remarcat că, în 2016, ARMONIA a intrat în competiția internațională: Grecia și Jocurile Mondiale Corale, de la Soci, Rusia, de unde s-a întors cu Medalia de Argint, într-o competiție la care au participat 283 de formații corale, reprezentând 76 de națiuni.
Spuneam că anul 2019 a însemnat 18 noi membri. Ei au primit în dar cartea „15 ani pe Meridianele ARMONIEI”, cu autograf de la autor. Bucuros să fie alături de ei în cele mai frumoase momente. Care înseamnă muzică, prietenie, credință, ecumenism. Pentru că ARMONIA nu vrea altceva decât să cânte. Și să-i bucure pe cei care o ascultă! Cu fiecare pas al evoluției sale, ARMONIA a încercat și a și reușit să pună într-un creuzet, păstrat cu grijă, acest diamant care este muzica. Făcută prin înțelegere, prin toleranță, prin comunicare interculturală.
De sărbătorile pascale, ARMONIA ne va bucura din nou!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.