Imaginea cu zeci de români, din toată țara, care s-au înghesuit pe Aeroportul din Cluj-Napoca, chiar în cea mai grea perioadă a pandemiei, pentru a pleca la muncă în străinătate, a devenit un simbol actual al exodului românesc de trei decenii încoace. Mulți ne-am întrebat cum s-au adunat atâția oameni, la oră fixă, în același loc, echipați de drum? Autoritățile s-au bâlbâit și nu am primit un răspuns convingător. Orice minte limpede a înțeles că totul a fost pregătit cu minuție. O forță discretă, dar fermă, și-a văzut de treaba ei. Ne-am dat cu părerea și cu atâta am rămas. Avioanele cu români au zburat spre Germania. Au plecat ca dintr-o țară fără stăpân. Vorba vine! Ca jurnalist și cetățean al acestei țări, mă preocupă dureroasa împuținare a locuitorilor ei. Ca să nu mă afurisiți în gând, că abordez acest subiect, mă grăbesc a vă spune că fenomenul îl cunosc din propria casă.
Exodul forței de muncă din România, în ultimele trei decenii, s-a întâmplat indiferent de cine a guvernat țara. Politicienii români, dar și presa, sunt rezervați în a aborda deschis acest subiect. Este vast, încurcat, cu reglementări asumate. În schimb, presa franceză, care mi-a fost la îndemână, a semnalat și a căutat explicații la acest fenomen. Am luat seama și la Banca Mondială, care arată dimensiunea reală a unei țări – România -, care se golește de oameni pe zi ce trece. Cotidianul francez “Le Figaro” a publicat recent un articol dedicat situației din România sub titlul: “România se golește de forțele active.” Românii continuă să plece peste hotare pentru un trai mai bun. Cifrele nu se prea spun, deși sunt alarmante. Se vorbește de vreo cinci milioane de cetățeni. Cei care au condus, și conduc țara, oameni politici de toate felurile, nu ne oferă soluții care ar putea încetini călătoria fără întoarcere a românilor. Suntem în topul european al plecărilor din țară.
Înțeleg lumea în care trăiesc. Chiar realitatea, uneori vicleană, a schimbării lumii. Și totuși nu putem fi nepăsători la o stare de fapt care poate costa națiunea peste vreme. Spun asta deoarece mai cred că lumea românească nu trebuie să renunțe la fibra ei. Încă vremea națiunilor nu a trecut. Uitați-vă în jur și vedeți cum se întăresc unele dintre ele. Ba asistăm și la pofte imperiale. Și noi ce facem? Ne mai tânguim prin ziare, cum fac și eu, și ne amintim de ce ar fi bine. Dar nu aici este soluția. Ci la cei care ne conduc. Presa franceză, cum spuneam, scrie crudul adevăr: aproape o treime din românii cu studii superioare trăiesc în afara țării. Concluzia: exodul continuă! Anul trecut, în octombrie, Banca Mondială a constatat că emigrația din România, din 1990 până astăzi, a crescut cu 287%. La această analiză au participat și experți români. S-au formulat întrebări, cu rigoare sociologică, pentru a contura răspunsuri apropiate de realitate.
De ce au plecat medicii? S-au obținut răspunsuri care vizează în primul rând clasa politică. Slujitorii lui Hipocrate au fost tranșanți. Se lovesc de politizarea a tot ce înseamnă sistem românesc de sănătate și acordarea posturilor după criteriul politic și nu după competență. Asta vedem și noi, nu trebuie să ne spună presa franceză. Eu nu pot fi exclusivist. Dar dacă numirea politică întruchipează un specialist? Pe această temă mai putem discuta. Mai sunt și alte motive. Țările dezvoltate sunt atractive. Dar că partidele politice se opresc la mediocrități ori nepricepuți, asta nu trebuie iertat. Despre această nenorocire, abătută și peste România, nu am auzit voci care să se plângă de lipsa medicilor, a personalului medical. M-am mirat. Alte cauze ale acestui exod ar fi: precaritatea infrastructurii și educația. Sunt atât de vechi aceste dureri că nu știu cine le mai poate da de capăt. Ceva este putred în România pe acest sector.
O, dar câte nu le știm! Aud într-o dimineață la radio o știre care m-a tulburat. Cică, cu câțiva ani în urmă, s-a semnat un protocol între români și bulgari pentru construcția unui pod peste Dunăre, cu contribuție pe din două. Bulgarii s-au apucat de lucru și au terminat podul. Noi am fost la inaugurare. Agravarea golirii țării este ilustrată și de rata natalității și sporul demografic, ambele negative. Aici cifrele arată înfricoșător! Numărul copiilor născuți de părinți români în străinătate depășește numărul nașterilor din România. Când scriu aceste rânduri, arunc ochii la un post de televiziune. O anchetă printe tinerii absolvenți. Spuneau sincer și deschis că abia așteaptă să plece în străinătate. Unii se mai întorc, alții niciodată.
Am înțeles că efectul integrării în Uniunea Europeană a fost libertatea de mișcare a capitalului și a forței de muncă. Dar, din păcate, noi livrăm forță de muncă ieftină, mai ales în Europa. Dar sunt și buni specialiști. Mai zilele trecute, matematicianul Adrian Constantin, de la Universitatea din Viena, a câștigat Premiul Nobel al Austriei. Este și așa ceva. Iau în seamă și opiniile unor experți. Acest ritm de migrare românească continuă să crească. Un alarmist ne pune un diagnostic crud: România o țară care riscă să dispară! Nici chiar așa, zic eu. Oricum, tabloul este cenușiu. Ce-i de făcut? Numai puterea poate da putere țării. Asta-i regula democrației. Altfel vorbim degeaba. Leacul unui expert al Băncii Mondiale: “Nu vezi oameni părăsindu-și țara, acolo unde este o bună guvernare, instituții puternice și servicii publice accesibile.”
Apucați-vă de gândit, că e anul campaniei electorale! Nu vedeți că prea se golește țara? Că exodul continuă?
