Sunt multe daruri moștenite, însă cel mai mare dar este limba în care ne exprimăm identitatea și comuniunea între generații. Învățată în familie și în școală, iubită și cultivată, sau ignorată, poluată ori uitată, limba română este, din fericire, vie, exprimă, unește sau dezbină, definește identitatea, se moștenește și se lasă moștenire.
Astăzi, 31 august, este Ziua Limbii Române. Nu știu dacă avem nevoie de o sărbătoare legiferată pentru a ne cinsti limba. Au făcut-o și o fac scriitorii și poeții. Vasile Alecsandri spunea că limba română este “tezaurul cel mai prețios pe care-l moștenesc copiii de la părinți…”, iar despre virtuțile limbii române Mihai Eminescu spunea „Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii.” Nichita Stănescu medita: „A vorbi despre limba în care gândești este ca o zi de sărbătoare… Ce patrie minunată este această limbă…!”
Înțelepciunea populară s-a exprimat despre limba noastră strămoșească cu haz și har în proverbe și zicători precum „Limba dulce mult aduce”; ”Limba ta e capul tău”; „Limba îndulcește, limba amărește”.
Direcția în care evoluează limba română în spațiul public îngrijorează pe cei care cred în importanța limbii vorbite și scrise în spațiul civilizației. În viața și istoria poporului român, cultul și cultura s-au dezvoltat în simbioză, iar limba română a fost mereu liantul viu dintre credință, cuget și simțire.
